Se poate sa ai grija de parintii tai care sunt batrani sau bolnavi si sa ai si viata. Nu este usor, dar nu este imposibil daca doresti sa faci asta si ii pui pe ceilalti deasupra egoismului tau. Am aceste exemple in familie si sunt sigura ca mai sunt multe alte familii care au procedat asemanator, daca nu si mai bine.

Am sa zic pe scurt doua exemple.
Bunicul meu Gheorghe, Dumnezeu sa il ierte, nu a fost cel mai minunat sot din lume, desi era un om bun si sufletist, avea pb. cu fumatul si femeile. Bunica mea in ciuda acestor treburi a stat cu el, desi de cateva ori a vrut sa plece, dar s-a dus dupa ea si s-a intors. Dupa un timp, bunicul a facut cancer la plamani. Bunica putea f.bine sa il lase singur, sa isi vada de viata sau sa gaseasca o cale sa il abandoneze pe undeva. Ea a ales sa il ingrijeasca, sa ii facea injectiile, sa alerga pe la medici si sa ii fie alaturi pana in ultimul ceas, desi bunicu a gresit fata de ea. A pus sanatatea lui mai presus de problemele din trecut sau/si cele financiare.

Aceaiasi bunica, cativa ani mai tariu, prin 2008-2009 a facut dementa. Asa au zis doctorii. Evident boala a progresat in timp, nu a aparut brusc. Cand inca eram in Romania, unchiul meu venise si el acasa si logic ca a dus-o la medici, apoi a avut grija de ea. A si angajat pe cineva sa stea si sa aiba grija de ea cand el sau tata nu erau acolo.(deci se poate gasi si in Romania ajutor la domiciliu daca vrei). Apoi noi am plecat, unchiul meu nu a dorit sa ramana singur in Ro si a plecat si el in Texas,SUA(avea deja casa acolo) si a luat-o si pe buni cu el, desi putea sa o dea la un azil in Ro si sa se spele pe maini de griji. Si in Texas exista azile de batrani si azile ptr. oameni cu pb., dar nu a dus-o acolo, are gija de ea acasa. A spus ca e mama, ce sa faca cu ea? cum sa o lase singura si intr-o lume straina? Nu le e usor, e dificil, dar au grija de ea.

Deci este posibil. Daca esti egoist si te gandesti numai la starea ta, la fericirea ta materiala, atunci o sa fie greu si nu o sa accepti. Pana la urma, invatatura ortodoxa ne spune sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, chiar mai mult decat ne iubim pe noi, si mai ales cand vine vb. de parinti,de copii. Atunci cand vei reusi sa ii vezi pe cei de langa tine ca o familie extinsa, nu o sa mai fie asa greu sa ajuti.

Treburile astea ca imi pierd serviciul, ca nu am bani sunt scuze din punctul meu de vedere. Scuze pentru a nu te sacrifica pe tine ptr. binele altora. Se poate sa faci orice, daca vrei si ai credinta. Dar noi nu mai credem in puterea credintei. Nu este posibil sa nu te ajute Domnul cu bani ptr. mancare, cu serviciu si tot ce iti trebuie. Imposibil. Noi trebuie sa avem incredere mai mult in Dumnezeu, decat in oameni si in fortele proprii. Banii vin si plec. Serviciul azi il ai, maine nu. Fara Dumnezeu nu se poate sa faci nimic. Foarte putini isi pun increderea in Domnul si alearga la El, la Maica Domnului si la Sfintii Lui cu incredere si credinta ca ii vor ajuta si ca ce e mai bine pentru ei(nu ce vor) li se va da. Fuga si ocolirea problemelor, nu este o solutie. Rabdarea este. Sa facem ascultare si sa rabdam si cu siguranta se va milui Domnul de noi. Daca Domnul a randuit sa te mantuiesti prin faptul ca ai grija de mama ta batrana si bolnava? Ce faci? Iti arunci Crucea ptr. ca e prea grea si pierzi Cerul? Nu! Rabzi si dai Slava Lui Dumnezeu ca putea fi mai rau!

O doamna, de la pro-vita, a spus ca stie o fata care a ramas insarcinata si a ales sa tina copilul, in ciuda faptului ca nu avea bani. A stat intr-o camera timp de 3 luni si abia avea cu ce sa manance si sa isi ingrijeasca pruncul. Si, pentru ca a rabdat si nu a fugit de responsabilitati, acum este casatorita cu un barbat minunat si locuieste intr-o vila pe langa Bucuresti. Sunt sigura ca si acei tineri casatoriti care asteapta un copilas, vor primi ajutorul de la Dumnezeu si nu o vor trai toata viata asa. Daca oamenii sunt indiferenti si egoisti, nu inseamna ca Dumnezeu este la fel. Tocmai de aceea ne scoate Domnul in cale astfel de oameni ptr. a iesi din egoismul nostru si a ajuta si pe altul.

Dumnezeu nu abandoneaza pe nimeni, chiar daca noua ne este greu sa vedem asta. Poate noi din afara spunem ca acea persoana sufera, dar nu stim ce simte si ce gandeste. Doar ptr. ca un copil de ex. nu are 1000 de jucarii si cele mai frumoase haine, nu inseamna ca este nefericit. Sau un tanar cu sindromul down care din afara poate parea nefericit ca nu este "normal", cand defapt el este. Cei cu sindromul down, mai ales daca nu este asa grav, pot duce o viata aproape normala. Problema nu este la oamenii necajiti,bolnavi si saraci. Problema este la noi, caci suntem prinsi in sablonul pe care ni l-am creeat despre fericire si ce inseamna ea. Noi suntem de vina ca nu putem sa intelegem pe cei de langa noi care sunt diferiti.

Saracia si boala nu sunt neapart ceva rau. Mai degraba este un fel de a iti testa credinta,rabdarea si dragostea. Pana la urma, scopul notru pe acest pamant nu este sa ne imbogatim si sa fim sanatosi tun, ci sa ne mantuim. Printr-o boala te poti spala de patimi si de pacate asa cum , sanatos fiind, nu vei putea, desi duci o viata cat de cat ortodoxa. Nu sunt de acord cu sloganul asta:"sanatatea inainte de toate". E gresit. Sanatatea fizica este importanta, dar nu mai importanta decat cea sufleteasca. Degeaba esti sanatos si nu ai necazuri, dar esti plin de pacate si necredincios. Daca nu ai necazuri si probleme, inseamna ca ceva este in neregula. Limbajul primelor veacuri "vai frate te-a invrednici Dumnezeu de boala","vai frate te-a invrednicit Dumnezeu de nacazuri", "te-a invrednicit Dumnezeu de.."; "de ce plangi frate?-pentru ca inca mai dorm!"; "dar tu de ce planga avva? pentru ca inca mai mananc!", "dar tu de ce plangi frate? ptr. ca m-a lipsit Dumnezeu de necazuri!". Iata unde este nemultumirea noastra: nevrednicia.

O mama care vede ca copilul ei este bolnav grav face tot posibilul sa ii fie alaturi si sa gaseasca un remediu. Uita de bani, de haine, de concedii. Un sot/sotie care isi iubeste partenera de viata si afla ca repectiva/ul este bolnav umbla pe la medici, il/o ingrijeste, face tot ce se poate, uita de bani, de lucruri frumoase etc. De ce sa nu fie la fel si in cazul parintilor care ne-au iubit, ne-au crescut asa cum au putut si stiut ei, s-au sacrificat ptr. noi? Poate au gresit sau nu au fost perfecti, caci sunt oameni si ei, dar asta nu inseamna ca nu mai sunt parintii nostrii.

Si in Romania sunt azile, centre de ajutor, persoane credincioase care intind o mana(pro-vita ptr. ce e?) trebuie numai sa cauti si sa te implici. Este imposibil sa nu fi cautat si sa fi cerut ajutor si sa nu fi primit -dar sa cauti unde trebuie. Dar daca suntem mandri si nu vrem sa fim ajutati si sa consideram o rusine cand cuiva ii este mila de noi...normal ca nu iese nimic bun.

Lipsa de sacrificiu, lipsa de dragoste, lipsa de credinta adevarata in Dumnezeu sunt problemele, nu saracia si boala. Oricum, in Romania nu saracia este marea problema, ci pornografia, de acolo se trag multe probleme+alta pacate grave care vor afecta si afecteaza tot neamul nu doar pe cei direct implicati,dar asta e alta problema ptr. alt topic.