[sophia]

Discutia este foarte complexa.

Mai intai ca de data asta (ca rareori) ii dau dreptate lui Alin. Trebuie sa definim abandonul.

A abandona inseamna a nu te interesa de soarta cuiva, a-l lasa de izbeliste.

Subiectul acestui fir de discutie este insa altul: nu se face nici o diferentiere.
Se afirma pur si simplu, ca cei care isi duc parintii sau alte rude bolnave si neputincioase la o institutie, respectiv cei care isi dau copilul la orfelinat sunt ne-crestini si sunt facuti in toate felurile.

Ba mai mult, s-au facut aici si afirmatii ca si daca iti dai copilul in adoptie sau asistenta maternala esti tot un tradator de Hristos.

Adica practic se doreste sa ramanem pururea in Evul Mediu si mai bina sa stam in mizerie si sa ne vaitam, mdecat sa gasim solutii si sa avansam.

Suntem totusi in secolul 21!

Practic este vorba aici de o extrema pe care o doresc cateva persoane de aici foarte vehement.
Ea arata asa: sa stam acasa, sa nu muncim si sa ne ingrijim parintii asa cum putem, fara ajutor, fara asistenta medicala, in saracie si mizerie, pentru ca apoi sa sfarsim si noi ca ei, sau mai rau, pentru ca noi nu mai putem sa ne facem nici familie, nici copii, nici pensie, nici nimic. Stam si ingrijim rudele bolnave acasa.
La fel si cu copii: stam cu toti copii in saracie si mizerie si mai bine nu le oferim niste conditii. Ii lasam sa moara langa noi, sau sa nu faca scoala, mai bine sa mearga la munca de la 7 ani, ca pe vremuri.

In tara exista inca aceste mentalitati pe alocuri. Dar astea nu au de a face nimic cu crestinismul si omenia, ci dimpotriva. Ne batem joc de oameni tinandu-i in mizerie si neputinte.

Ceea ce vrem noi altii de aici este sa inchidem o usa si in Romania si sa gasim drumul spre conditii mai bune.

Eu am convingerea ca un om ingrijit acasa, dupa cunostinte si posibilitati are mai putin sanse sa supravietuiasca decat unul asistat intr-un centru, si duce o existenta mai mizera.

Nu stiu, unii oameni aici refuza sa vada evolutia omenirii, care se intampla indiferent de ce vrem sau gandim noi.

Pe vremurile indepartate asa era: femeia statea acasa si atat. Se ocupa de copii, batrani, barbati.
Astazi femeia trebuie sa munceasca.Si inca multe ore. Si atunci ce sa se intample cu batranii si copiii?

Au aparut solutii: centre de zi pentru batrani si bolnavi unde au contacte sociale, asistenta medicala, nu stau singuri, respectiv gradinite pentru copii.
Centre speciale unde pot ramane in ingrijire cand nu se mai poate, respectiv orfelinate pentru copii, asistenta la domiciliu, inclusiv medicala, respectiv asistenta maternala pentru copii.
Mai exista o solutie: persoanele mai in varsta locuiesc in grupuri de locuinte pentru seniori si se ajuta unii pe altii. In plus au asistenta medicala la domiciliu. Tocmai cei care nu vor la un camin de batrani pot alege aceasta varianta.

Toate aceste variante nu inseamna insa nici abandon, si nici lipsa de iubire si ingrijire din partea familiei!!!

Si inca un aspect: una este sa vizitezi un om in stare normala de viata si alta este sa te ocupi 24 de ore din 24 de un om care nu mai poate nimic si sa-l speli peste tot, sa-l hranesti, sa faca pe el, si etc.

Este o mare diferenta.

Un aspect pozitiv este ca oamenii traiesc tot mai mult, si sunt mai sanatosi pana la varste mai inaintate. Am vazut zilele trecute la televizor o femeie care la 87 ani era campioana la gimanstica pe aparate si inca mai lucreaza si concureaza.
Asta trebuie sa urmarim noi: sa asiguram conditii ca sa traiasca si la noi in tara oamenii mai bine si mai mult.
Si daca nu vrem sa gasim solutii si preferam sa se jertfeasca aia mai tineri, care de multe ori totusi sunt si ei bolnavi, sau chiar peste 40 si 50 si 60 ani.
Care...vor ajunge in aceeasi mizerie, sau chiar mai rau, caci vor muri mai devreme din cauza de stres si epuizare.
Si sunt atatea cazuri cand acei "copii" au la randul lor copiii lor, poate cu problemele lor, mai au si socri si bunici unii dintre ei si cine stie.

Trebuie sa putem oferi si noi toate solutiile de care vorbeam mai sus, in tara.

E adevarat ca si in vest inca sunt multi care nu au acces la acestea din lipsa de bani. Si se cauta mai departze solutii.

Mai sunt si situatii in care omul nici nu doreste sa depinda de altul.
Ceea ce am facut eu pentru mama mea de ex., nu doreste soacra mea.
Ea vrea sa fie singura, la casa ei, sau cel mult cu fiul.
Am discutat toate posibilitatile.

In general: ceea ce poti pentru parinti, nu poti pentru socri, pentru ca exista alte relatii. Si atunci?

Revin cu cele doua variante despre care se discuta in tara: stat si ingrijit bolnavul acasa, sau dus undeva in ingrijire si mers la serviciu?

In prima varianta cine iti da banii in ziua de azi? Din ce traiesti si cu ii oferi conditii omenesti si bolnavului (tratament, medicamente, hrana etc.)?

In varianta a doua: te poti duce sa-l vizitezi, nu te faci praf si tu si in plus ai un ban ca sa-i poti asigura o existenta normala, demna.

Iubire poate fi in ambele cazuri, la fel si abandon.

Plus ca tot mai multi aleg sa se duca singuri sa-i gaseasca un drum, ca sa nu devina poivara copiilor si sa le fie si lor mai bine.

In cazul copiilor.
Mai intai ca ma deranjeaza ca in ziua de azi nu mai exista bunici, pentru ca lumea trebuie sa munceasca pana la varste inaintate.

Si atunci mama ori ii da la camin, ori sta acasa cu ei.
Uneori isi reia munca dupa ce mai cresc copiii, dar mai exista si problema ingrijirii dupa programul de scoala si pana vin parintii de la lucru.

Acolo vad eu abandonul cumva: nu ai cu cine sa-i lasi. Copiii cu cheia de gat.
Vrand nevrand trebuie sa-i abandonezi. Si asta nu de ieri de azi, ci de zeci de ani.

Inainte vreme nu era nici rusine, nici lipsa de crestinism si nici problema legala ca o familie cu copii multi sa dea "de suflet" (asa se spunea) 1-2 copii la rude sau cunoscuti fara copii in crestere. In felul asta aveau rezolvare toate cele trei parti: parinti, copii, si cei fara copii.

Acum - "Doamne fereste!" nu e bine. Vai ar fi nefericiti toti. Si in plus cat trebuie sa te zbati ca sa poti adopta.

Deci oameni buni, nu mai dati cu cuvinte grele, nu mai condamnati. Ganditi-va ce doriti. Face niste diferente. Alegeti ce cale vreti sa urmati?
Ganditi-va la solutii.

Abandon este acolo unde este egoism si lipsa de iubire. Si strainii si angajatorii, si vecinii. Toti trebuie sa ne ajutam unule pe altul.
Unde scrie ca numai unii trebuie sa se sacrifice?

Solutii: fiecare poate sa-si ia un batran sau un copil in grija, din vecini, prieteni, etc. Angajatorii pot si ei sa ajute.
Nu stiu problema asta (zic eu egoista): sunt copiii mei si nu-i dau, eu n-o inteleg. Ba uite, daca am treaba, sau trebuie sa merg undeva, sau sunt bolnav, ia-l tu si ai grija de el. Vor fi toti mai fericiti.
Si asa vor face si ei mai tarziu cu batranii lor.

Un post scriptum personal - eu am ales o cale cand am ingrijit-o pe mama mea. N-am conceput altfel, dar vazand posbilitatile din ziua de azi spun ca se poate si altfel. A fost greu pentru amandoua si mai ales au fost lucruri care au lipsit. Eu am o scoala si am citit multe si totusi nu puteam acorda on anumita ingrijire medical-sanitara, nu stiam cum sa umblu cu ea, ce nevoi are. M-am simtit eu abandonata si nu mama.
Si as dori ca altii sa nu treaca prin asta.
Am cunoscut si cazuri din vecinatate, fiecare cu problemele lui. Fiecare caz este altfel.
Si spun din nou, nu se poate singur.
O vecina de a mea, mai recent, avea fiu cu familia lui. Si s-a ajuns, asa cum spuneam, ca fiul si sotia lucrau pana tarziu, aveau un copil cu nevoile lui si vecina era singura pana la urma. Si avenit o zi in care s-a imbolnavit si fetita. Eu asteptam cu vecina salvarea s-o duca la spital, tatal trebuia sa mearga cu fata la spital. Disperat nu stia cum sa aleaga: mama sau fiica. Pe cine trebuia sa abandoneze?
Si atunci am vazut drama si lacrimi in ochii tuturor. Si m-am dus eu cu mama la spital si l-am trimes pe fiu cu fetita la celalalt spital.
Nu spun mai mult, nu conteaza ce am facut eu, conteaza ca drama mea personala si aceea a omenilor din jur m-au adus la stadiul in care nu vreau sa mai vad oameni in asa situatii. Nu mai vreau!!! Nu este normal!!!

Iar pe fruntea mea si a sotului meu scrie oricum: azil. Ne vom duce singurei. Dar mai sper ca va fi mai bine pana atunci.

Fiecare are dreptul la mai bine, la o viata normala si conditii decente la batranete. Nici copiii si nici parintii batrani mai apoi nu merita chinuiti.