Citat:
În prealabil postat de antiecumenism
-stai putin ca eu am zis ca sfintii sunt cei mai mari psihologi pt ca si-au cunoscut sufletul,le-a luminat Dumnezeu sufletul,prin rugaciune...dar ei nu s-au folosit deloc de facultatea de psihologie,de scrierile psihologilor (freud,...) si atunci pot sa resping psihologia (poate nu in totalitate) care se invata in facultati pt ca repet respectivii autori de carti psihologice nu s-au bazat pe rugaciune,pe religie,pe sfintii parinti,deci pe ei nu i-a luminat Dumnezeu cand au scris respectivele carti de psihologie ca pe sfintii parinti.
-deci ce nevoie mai avem de psihologii (care se studiaza in facultate...) care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu,si ale caror carti pot fi pline de invataturi gresite,daca ii avem pe Sfintii Parinti si scrierile lor sfinte,pline de invataturi adevarate ?
-si atunci nu trebuie sa tinem seama mai mult de sfintii ortodocsi decat de psihologi ?
|
Daca tot insisti pe o ierarhie, pe o ordonare a invatatorilor, atunci opinia mea este asa:
1) Parintii sunt invatatorii nostri intru Hristos, iar alti oameni eu nu cunosc sa ne invete credinta si vietuirea crestina. Nu mai lamurit decat ei, in orice caz. (Nu vad de ce trebuie sa tot insistam in acest punct si sa creem false lupte pentru intaietate intre psihologi si Parinti! Cui foloseste? E o problema falsa, aceasta.) Desi, pentru cine Il are la inima pe Hristos, invatator ii poate fi oricine, intr-un anumit sens... Spun asta gandindu-ma, in baza multor texte din Vietile Sfintilor si din Pateric, unde adeseori crestinii ravnitori si insisi sfintii mai aveau de invatat cate ceva de la te miri cine (randuit desigur de Hristos)...
Numai sa fie omul hotarit la pocainta, sa fie cu scrutare de sine iar nu de paiele din ochiul altuia, si va invata de la oricine ceva despre sine insusi.
2. Psihologii nu sunt invatatori, in sensul invataturii de credinta, ci ajutor in cunoasterea de sine si in optimizarea facultatilor proprii sanogene. Ai o imagine gresita, ca mai toata lumea pe la noi, cum ca un psiholog te invata, te dirijeaza etc., ca iti impune cum sa traiesti, ca stie el. Nici vorba!... Acesta e doar
un mit despre psihologi, o
reprezentare sociala foarte straina de adevar. Macar in unele abordari/scoli/orientari, consilierul nu este deloc directiv, ci impreuna-calator cu clientul prin necazurile, dilemele si neputintele acestuia, insotindu-l pas cu pas, cu blandete si pricepere, spre lumina linistii sufletesti (intre anumite limite, eliminind nelinistea conflictualitatii, tensiunea psihica patologica), a acceptarii unor stari de fapt dureroase si ireparabile (de pilda pierderea parintilor, copilului etc., a unei parti din corpul propriu, a unor capacitati psihice personale etc.), a dezvoltarii maturitatii emotionale, a limpezirii mintii, a autocunoasterii, a alegerilor de tot felul etc.
Este o prejudecata foarte raspandita si foarte nociva ca psihologul e un stie-tot care, ca un tonomat, iti da raspunsuri savante si complete de cate ori bagi fisa... De unde sa stie? Ca doar nu-i Bunul Dumnezeu.
Vezi, asadarc ca vorbesti din auzite si inca de la guri mincinoase care ti-au soptit balarii. Se vede limpede ca nu ai participat la o sedinta (sau mai multe) de consiliere. Totusi critici ceea ce nu cunosti. Rau lucru faci, consider eu. Frumos ti-ar sade mai degraba sa intrebi, poate mai afli cate ceva, daca are cine sa iti acorde timp si bunavointa.
Asadar, in cele duhovnicesti avem indrumatori pe Parinti (precum si pe preoti si pe fratii de credinta). Indiscutabil lucru.
In cele omenesti, in multe imprejurari concrete ale vietii, face casa buna cu viata de credinta si conlucrarea cu un psiholog, individual sau in grup, in limitele anumitor probleme si in limitele anumitor posibilitati reale de ameliorare si optimizare a vietii personale.
Partea cea mai suparatoare a falsei credinte este cand un om cu serioase probleme psihice, care ar avea mult de castigat din relatia cu psihologia si psihiatria (adica s-ar inzdraveni la minte si ar deveni un om intre oameni, fiind de folos semenilor si recapatindu-si putereea de a trai in realitate), se ascunde in biserici si pe forumuri crezind ca a gasit scutul unde sa stea pitit cu tot cu boala lui.
Or, Dumnezeu ne vrea sanatosi! Nu cred ca se poate vorbi despre credinta si urcus spre desavarsire la o persoana care se tine la nesfarsit in tulburare psihica, refuzind sistematic un tratament si facindu-si iluzia ca harul e o alifie magica pe care o primesti fara sa modifici nimic in tine. Iar a modifica in tine insuti o orientare, o dispozitie, un ceva cat de mic, adeseori trece prin colaborarea cu un psi. Macar ca asta inseamna ca te-ai smerit si ai acceptat sa ceri ajutor, stiind si acceptind astfel ca Dumnezeu lucreaza (si) prin oameni.
Cunosc multi alcoolici si toxicodependenti care au stat ani in sir prin biserici, prabusiti la icoane, continuind insa sa bea si sa se drogheze (nu puteau sa se opreasca, boala pusese stapanire cu totul pe ei), si refuzind orice sprijin din partea unui psi.
Rezultatul e binecunoscut: majoritatea au murit, in ciuda rugaciunilor lor si ale familiilor, in mizeria adictiei.
Au scapat cei care au inteles ca trebuie sa se smereasca si sa ceara ajutor doctorilor si psihologilor.
Daca nu crezi aceasta, mergi la intrunirile celor care au supravietuit alcoolului si drogurilor si vei afla acolo, din marturisirea lor (de credinta in Hristos), cum stau lucrurile. Vei fi surprins sa intalnesti acolo altfel de crestini decat, pesemne, ai cunoscut pana azi.
Aceia nu vorbesc din lecturi si copy-paste, nici nu citeaza pe un cutare sau cutare ca argument suprem, ci isi marturisesc propria viata de credinta si modul in care i-a luminat si salvat Bunul Dumnezeu: prin oameni, prin doctori si prin psihologi.
Astazi ei sunt marturisitori ai lui Hristos si, probabil, tin un post cum noi nu putem tine (macar ca ei nu mai pun alcool pe limba de 10-15 ani in sir, unii dintre ei). Iar rugaciunea lor cu adevarat este recunoscatoare lui Hristos, intrucat Domnul i-a scos, la propriu, din iad. Prin tainica lucrarea asupra mintii si inimii lor. Aratindu-le usa pe care scria: Doctor X sau Psiholog y. Sau alte si alte usi, toate, sub o forma sau alta, fiind forme concrete ale Aceleiasi Unice Usi a Milostivirii.