DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi

Daca s-ar apuca cineva sa defaime numele unui sfant, atunci ar defaima amintirea acelui sfant, nefiind posibil sa-l defaime chiar pe sfant.
Deci, din punctul meu de vedere, e vorbirea de rau a sfantului, a ceea ce a facut si a zis.
Nu vad cum ar fi defaimat Sf. Gheorghe, daca copilului ii spui Gigi si nu Gheorghe.