View Single Post
  #3  
Vechi 10.12.2012, 11:56:33
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Pierdere de timp fraților, pierdere de timp. Acum două zile, am discutat cu un părinte de la o mănăstire problema aceasta legată de teoria PP și teoria PS. A început să-mi zâmbească, spunându-mi că ar trebui să mă preocupe alte probleme mult mai importante decât acestea, repectiv păcatele mele, legătura mea cu Hristos și cu aproapele meu, ce fac eu să fiu plăcut lui Hristos și cum slujesc aproapelui. Apoi a continuat ideea că poți crede în oricare din cele două teorii, asta cu nimic nu-ți va împiedica mântuirea, căci nicăieri nu ai să găsesâști o aseamenea condiție necesară mântuirii. Într-un cuvând mi-a dat de înțeles că mă preocupă lucruri deșarte. În final mi-a amintit de Columb și călătoria lui în jurul Pământului și de faptul că Mântuitorul s-a întrupat pe Pământ și nu pe o altă planetă și că Pământul din punct de vedere duhovnicesc este centrul universului. Apoi mi-a lăsat libertatea de a trage o concluzie, fără a încerca să mă convingă care din cele două teorii sunt adevărate...

ps: deși am dorit să păstrez anonimatul părintelui, doresc să precizez că este un părinte tânăr foarte ducumentat, un trăitor al rugăciunii și al vieții de mănăstire
Reply With Quote