http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Radem.htm
" CHIAR ESTI SIGUR CÃ VREI O INIMÃ VOIOASÃ ?
În acest moment al cărții, înainte de a continua să scriu, îți pun această întrebare: chiar ești sigur că vrei să ai o inimă voioasă?
Fiindcă vreau să-ți spun sincer că, din punct de vedere social, a râde cu inima nu este rentabil. Este mai comod, mai „corect, din punct de vedere politic", să fim deprimați decât fericiți. Aparent, poate părea contrariul dar, dacă ești nefericit, trist, poți întotdeauna să găsești pe cineva care să aibă grijă de tine, care să îți arate afecțiune, iubire, recunoștință.
Sunt convins cu încăpățânare că totul se află în noi, că ceea ce căutăm în alții ar trebui să căutăm în noi. Dar este mai ușor să ne gândim că viața a fost rea cu noi decât să fim convinși că nefericirea noastră este propria noastră alegere. Pe de altă parte, nefericitul, deprimatul, vrea să rămână înăuntrul propriei sale suferințe. El consideră că e de preferat să fii deprimat decât responsabil pentru propria persoană.
Dacă te-aș convinge, și sper să o fac prin această carte, că tristețea, depresia ta, pesimismul tău sunt alegerile tale, știi că ai putea să nu mai ceri ajutorul nimănui?
Tu, însă, știi bine că, prezentându-te deprimat, trist, te Pui în situația de a obține ajutor și afecțiune, pe care altfel nu le-ai avea.
Intr-o lume atât de superficială și de iresponsabilă, cine-ar face responsabil pentru tristețea ta? Nimeni. Această lume batjocorește, persecută, nu recunoaște o persoană care admite responsabilitatea propriei nefericiri, dar ajută și stimează pe cineva care se înfățișează cu o figură tristă și suferindă, parcă bolnavă, ca și cum ar fi îndurat o suferință, mai curând decât a ales-o.
Câtă lume nu am văzut prin cabinetele mele, unde mi-am practicat profesiunea de psihanalist, pretinzând atenție, ajutor, iubire, numai fiindcă venea crezând că e suferindă, bolnavă! Cine știe câți din tinerii mei colegi cad încă în această cursă și își ajută direct pacienții, substituindu-se lor fără să știe, într-un mod subtil și mascat.
Bineînțeles, dacă se prezintă o persoană care cere ajutor, noi socotim că e drept să i-1 dăm. Dar cum? Mai întâi: îi sfătuiesc pe colegii mei mai tineri să nu se prezinte ca persoane în stare să rezolve orice problemă. Cei care se ascund în spatele propriei depresii, care se identifică cu propria tristețe, ne cer nouă să cădem în cursa de a ne simți atotputernici, fiindcă, după cum am mai spus și în alte cărți, ei sunt cei care, sîn fond, se simt așa. Fiindcă, neadmițând că sunt slabi, totuși preferă să se prezinte în ochii celorlalți și în cei proprii, ca fiind bolnavi! Fiindcă nu admit că nu și-au ales fericirea proprie!
Al doilea sfat: nu-l ajutați niciodată direct pe pacient, ci ajutați-l să se ajute singur.
Fiți cinstiți. Spuneți pacienților voștri cu sinceritate că voi nu puteți face altceva decât să-i puneți față în față cu ei înșiși. Spuneți pacienților voștri că voi puteți doar să-i ajutați să aleagă.
Nu alegeți voi pentru ei! Chiar dacă v-o cer! însă, demascați-i!
Faceți-i să înțeleagă că nefericirea, depresia lor nu provin din exterior. Și că nu aleg să aibă o inimă veselă fiindcă, făcând astfel, se gândesc că sunt mai siguri, mai protejați.
Știu bine că o inimă veselă le-ar înlătura depresia, nefericirea!
Prezentându-se însă în societate cu o boală, acest lucru îi face să se creadă persoane demne de considerație și de ajutor.
Dacă ai o inimă veselă, dimpotrivă, nimeni nu simte nevoia să te ajute."
Doamne ajuta.