View Single Post
  #7  
Vechi 10.12.2012, 12:45:15
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Radem.htm

"DROGAȚII NEFERICIRII

Te vei întreba: de ce să alegem nefericirea? Pentru a nu ne simți terminați, ci doar bolnavi. Pentru a nu admite că este nevoie de veselie, de bucurie pentru a trăi. O dată intrați în rolul de nefericiți, de bolnavi, nu mai există nevoia de schimbare. Raționamentul care se face este următorul: de ce să alergăm după niște ținte iluzorii precum fericirea, atunci când există o identitate atât de lăudată ca cea de nefericit?

Ne putem obișnui cu fericirea.

E mai ușor să ne lamentăm, chiar întreaga viață, decât să ne schimbăm. E mai ușor să rămânem țintuiți într-o situație de criză decât să ne schimbăm.

In fiecare dimineață, milioane de persoane se trezesc, așteptând o zi plină de probleme, de plictiseală, de oboseală, de depresie, de nefericire, și totuși continuă, resemnate, să trăiască în același fel.

S-au predat.

Au acceptat să ducă un trai nefericit.

De ce?

Fiindcă le e frică să nu sufere din nou din cauza unei frustrării, unei dezamăgiri, unei greșeli, unui refuz, așa cum li s-a mai întâmplat, probabil, și în trecut.

Se formează astfel un fond de nefericire care îl face pe subiect să nu mai ia în considerație căile de scăpare, să se teamă să cunoască persoane senine, puternice, care nu sunt depresive, resemnate și, ca urmare, să frecventeze numai persoane slabe, nesigure, deprimate, resemnate, cu puțină vitalitate în ele, să-și planifice viața, încercând să reducă orice risc... să-și aștepte liniștit moartea, neștiind că de fapt sunt morți de mult timp.

Acest fond de nefericire, așa cum poate duce la resemnare, la renunțare, poate duce la comportamente ce țin chiar de delincventă, oricum de manipulare, care pot părea la prima vedere contrare slăbiciunii, dar, în realitate, sunt tocmai o altă fațetă a ei.

Acestea sunt persoane care încearcă să umple golul, nefericirea existenței lor cu căutarea spasmodică, obsesivă a puterii sau a recunoașterii sociale. Sunt astfel convinse că nu mai pot deveni fericite, bucuroase în ele însele, că își irosesc întreaga energie pentru a obține succesul, cel mai mare cu putință și în modul cel mai ușor și rapid. Pentru a-și ascunde scopurile, aceste subiecte par a fi niște persoane cumsecade, nerespectând, cu viclenie și succes, regulile care, altfel, nu le-ar permite să reușească atât de ușor în propriile intenții.

Un indiciu în recunoașterea acestui fel de persoană este aroganța, disprețul pe care îl are, o dată atins scopul și cu care îi tratează pe ceilalți, mai ales pe cei senini în suflet, voioși și înclinați mai mult către fericirea interioară decât către putere și recunoaștere socială.

Fondul lor de nefericire este cel care îi împinge spre a se comporta așa. într-adevăr, au rămas copii frustrați care își revarsă propria durere, atacându-i pe cei care au ghinionul să se afle în drumul lor. Sunt persoane gata să sacrifice

idealuri și sentimente pentru a atinge „gloria". Aceștia sunt drogați cu răutate, cu gânduri negative. Și nu pot să se lipsească de toate acestea.

Nu mai pot trăi fără să calomnieze, să persecute, să folosească violența, să înșele, să fure, să manipuleze, să nimicească. [A se vedea V. Albisetti, Essere amici o avere amici? Un modo per conoscere se stessi e gli altri, Paoline, Milano 1997.]

Și, ca toți drogații, o dată creată dependența, atunci când sunt sub efectul drogului, se simt incredibil de puternici.

Problema este că se simt puternici în comiterea răului, în condiții normale, în fața sentimentelor personale, sunt niște nulități.

Totuși, în ambele cazuri (a celui deprimat și a celui agresiv și manipulator), ne aflăm în fața unor persoane nefericite, slabe, care nu au înțeles niciodată cum de există o singură cale pentru a deveni într-adevăr puternici: să ne formăm în noi, nu afară, un fond de fericire.

Râzând cu inima.

Apropo, ai luat aminte? Aceste persoane nu râd niciodată cu inima."

Doamne ajuta.
__________________
Pr. Arsenie Boca: "In mintea stramba si lucrul drept se stramba"; "Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!"; "Mustrarea invinge, dar nu convinge"; "Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit";
Reply With Quote