[Eugen7]

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Radem.htm

"DROGAŢII NEFERICIRII

Te vei întreba: de ce să alegem nefericirea? Pentru a nu ne simţi terminaţi, ci doar bolnavi. Pentru a nu admite că este nevoie de veselie, de bucurie pentru a trăi. O dată intraţi în rolul de nefericiţi, de bolnavi, nu mai există nevoia de schimbare. Raţionamentul care se face este următorul: de ce să alergăm după nişte ţinte iluzorii precum fericirea, atunci când există o identitate atât de lăudată ca cea de nefericit?

Ne putem obişnui cu fericirea.

E mai uşor să ne lamentăm, chiar întreaga viaţă, decât să ne schimbăm. E mai uşor să rămânem ţintuiţi într-o situaţie de criză decât să ne schimbăm.

In fiecare dimineaţă, milioane de persoane se trezesc, aşteptând o zi plină de probleme, de plictiseală, de oboseală, de depresie, de nefericire, şi totuşi continuă, resemnate, să trăiască în acelaşi fel.

S-au predat.

Au acceptat să ducă un trai nefericit.

De ce?

Fiindcă le e frică să nu sufere din nou din cauza unei frustrării, unei dezamăgiri, unei greşeli, unui refuz, aşa cum li s-a mai întâmplat, probabil, şi în trecut.

Se formează astfel un fond de nefericire care îl face pe subiect să nu mai ia în consideraţie căile de scăpare, să se teamă să cunoască persoane senine, puternice, care nu sunt depresive, resemnate şi, ca urmare, să frecventeze numai persoane slabe, nesigure, deprimate, resemnate, cu puţină vitalitate în ele, să-şi planifice viaţa, încercând să reducă orice risc... să-şi aştepte liniştit moartea, neştiind că de fapt sunt morţi de mult timp.

Acest fond de nefericire, aşa cum poate duce la resemnare, la renunţare, poate duce la comportamente ce ţin chiar de delincventă, oricum de manipulare, care pot părea la prima vedere contrare slăbiciunii, dar, în realitate, sunt tocmai o altă faţetă a ei.

Acestea sunt persoane care încearcă să umple golul, nefericirea existenţei lor cu căutarea spasmodică, obsesivă a puterii sau a recunoaşterii sociale. Sunt astfel convinse că nu mai pot deveni fericite, bucuroase în ele însele, că îşi irosesc întreaga energie pentru a obţine succesul, cel mai mare cu putinţă şi în modul cel mai uşor şi rapid. Pentru a-şi ascunde scopurile, aceste subiecte par a fi nişte persoane cumsecade, nerespectând, cu viclenie şi succes, regulile care, altfel, nu le-ar permite să reuşească atât de uşor în propriile intenţii.

Un indiciu în recunoaşterea acestui fel de persoană este aroganţa, dispreţul pe care îl are, o dată atins scopul şi cu care îi tratează pe ceilalţi, mai ales pe cei senini în suflet, voioşi şi înclinaţi mai mult către fericirea interioară decât către putere şi recunoaştere socială.

Fondul lor de nefericire este cel care îi împinge spre a se comporta aşa. într-adevăr, au rămas copii frustraţi care îşi revarsă propria durere, atacându-i pe cei care au ghinionul să se afle în drumul lor. Sunt persoane gata să sacrifice

idealuri şi sentimente pentru a atinge „gloria". Aceştia sunt drogaţi cu răutate, cu gânduri negative. Şi nu pot să se lipsească de toate acestea.

Nu mai pot trăi fără să calomnieze, să persecute, să folosească violenţa, să înşele, să fure, să manipuleze, să nimicească. [A se vedea V. Albisetti, Essere amici o avere amici? Un modo per conoscere se stessi e gli altri, Paoline, Milano 1997.]

Şi, ca toţi drogaţii, o dată creată dependenţa, atunci când sunt sub efectul drogului, se simt incredibil de puternici.

Problema este că se simt puternici în comiterea răului, în condiţii normale, în faţa sentimentelor personale, sunt nişte nulităţi.

Totuşi, în ambele cazuri (a celui deprimat şi a celui agresiv şi manipulator), ne aflăm în faţa unor persoane nefericite, slabe, care nu au înţeles niciodată cum de există o singură cale pentru a deveni într-adevăr puternici: să ne formăm în noi, nu afară, un fond de fericire.

Râzând cu inima.

Apropo, ai luat aminte? Aceste persoane nu râd niciodată cu inima."

Doamne ajuta.