http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Radem.htm
"Știi să ai o inimă veselă, orice s-ar întâmpla.
De acum nimic nu te mai poate înfricoșa.
Acum nu te mai poți rușina de tine.
Nu vei mai accepta atitudini servile, pasive, docile.
Dar, mai ales, nu vei mai putea fi atât de neliniștit că nu (reușești să râzi cu inima. Nu-ți vei mai masca fricile, interpretând bine roluri, jucându-ți propria viață.
Viața trebuie trăită.
în ea trebuie să intrăm și tot din ea trebuie să ieșim.
Ea trebuie parcursă.
Trebuie să ne murdărim mâinile.
Să ne întrupăm.
Cine știe de câte ori, mai ales atunci când ieși din casă, nu-ți pui o mască sau nu joci un rol.
Ca și cum a personifica figura ideală care ai vrea să fii, care îți pune pe buze vorbele adecvate, care te face să porți haine la modă, să ai atitudini și comportamente corporale care urmează coerent liniile imaginii teoretice, create în mintea ta, te-ar putea face să uiți frica și neliniștea care te torturează, ca și cum toate acestea ți-ar putea da iluzia de uitare de sine! De a uita responsabilitatea de a-ți trăi pe deplin viața, felul tău de a fi, unice și irepetabile.
Poate, prin acest mecanism psihilogic defensiv, vei simți mai puțin frica, timp de câteva ore, dar ce risipă!
Ți-ai aruncat viața la coș!
Nu ai trăit totul la persoana întâi, într-un mod autentic.
Așa cum o cere statutul nostru de ființe venite pe acest pământ, și așa cum Creatorul nostru ar dori.
Vei pierde plăcerea raporturilor interpersonale, atât de misterioase, imprevizibile, de neprogramat, bogate în nuanțe, complexe, riscante.
Nu vei putea cunoaște într-adevăr umanitatea ta și a altuia.
Nu vei putea râde cu inima.
Ți-ai închis viața.
De fapt, vei trăi numai pentru a reduce sau a evita teama care te neliniștește: ea va deveni stăpâna ta, nu viața, așa cum ar trebui să se întâmple, îți vei reduce astfel, în mod sistematic, ocaziile de risc, de suferință, vei avea o viață tot mai ordonată, previzibilă, îți vei căuta o prietenă (sau un prieten) de încredere, care să te încurajeze, cu o atitudine maternă sau fraternă, astfel încât prezența sa să-ți reducă îngrijorările, anxietățile, fricile.
Te vei căsători, în fond, cu un anxiolitic.
Și toate alegerile tale, de la cele afective la cele profesionale, vor viza mai degrabă reducerea riscurilor, a fricilor, decât trăirea autentică. Vei deveni un mare expert în evitarea problemelor, nu în înfruntarea lor.
Ce greu e să trăiești așa!
încerc să-mi imaginez cum se desfășoară o zi din viața ta.
Cât de greu trebuie să fie pentru tine să te trezești, să te îmbraci, să mergi la serviciu sau să-ți desfășori oricum activitatea, făcând tot ce este posibil pentru a nu băga în seamă semnalele pe care ți le trimite continuu frica pe care o ai în tine. Cine știe de câți ani trăiești în această situație. Forța resemnării pare a fi enormă la persoanele dominate de frică.
Pot trăi o viață întreagă evitând schimbarea de serviciu, transferurile, promovările, noile prietenii, căsătoria, călătoriile, copiii... căutând nenumărate alibiuri credibile, justificări, menținând o anume pavăză în fața propriei frici de a trăi.
Cine știe câte lucruri ai făcut sau, mai bine zis, nu ai făcut, pentru a nu te simți ratat, pentru a nu te simți atacat, umilit, luat în derâdere, pentru a nu te demasca.
Și totul pentru că nu ești în posesia unei corecte stime de sine! Poate te-ai refugiat în alcool, în țigări, în mâncare, în droguri, în depresie, în izolare, în ideea de suicid, în loc să-ți înfrunți fricile, începând să râzi cu inima. Atuci când spun să râzi cu inima, sper că ai înțeles că te sfătuiesc să nu fugi.
Mai ales de frică.
Gândește-te.
Fă-ți-o prietenă!
Și ea, ca și suferința, îți poate dezvălui laturile slabe, obscure, mai misterioase ale personalității tale, pe care altminteri, în situații liniștite, calme, fără șocuri, nu le-ai putea cunoaște niciodată.
Printre altele, acum știi că, dacă n-o accepți, dacă o reprimi, ea îți va deveni stăpână.
Recunoaște-o!
Și stai liniștit."
Doamne ajuta.