Citat:
În prealabil postat de Ekaterina
"Biserica adevarata ramane una si neseparata, si singura care mantuieste. Aceasta este Biserica Ortodoxa Rasariteana. Nici o alta confesiune crestina, in afara de Ortodoxie, nu poate sa-l aduca pe crestin la desavarsirea vietii crestine si sa intregeasca curatirea de pacate, conducandu-l la nestricaciune, deoarece celelalte religii tin nedreptatea drept adevar (Romani 1, 18). Ele au amestecat superstitia si minciuna cu adevarul si nu detin acele mijloace date de Dumnezeu pentru curatire, pentru sfintire, pentru renastere si reinnoire, pe care le detine Biserica Ortodoxa."
|
"desavarsirea vietii crestine" - o formulare care imi produce o anumita nedumerire, in contextul citatului.
Va rog sa imi dati un sprijin pentru a intelege:
a) care e subiectul pasajului: mantuirea? sau desavarsirea?
b) mantuirea e similar aici cu desavarsirea? Se mantuiesc doar cei desavarsiti si cu o intreaga/deplina curatire de pacate?
c) nestricaciunea e aici mantuirea? viata vesnica?
Ceea ce ma nelinisteste legat de pasajul citat de sora Ekaterina este urmatorul aspect: daca, asa cum inteleg, mantuirea presupune desavarsire, atunci cum mai este posibil ca un crestin sa aiba o cat de mica nadejde ca va fi mantuit? Intrucat crestinul isi vede pacatele, faptuieste zilnic pacate stiute si nestiute etc.
Ca urmare:
- omul pacatos, tinindu-si mintea in iad (in constientizarea propriilor nevrednicii si dispozitii inca pacatoase, intrucat nu-i om fara de pacat), nadajduieste la Mila Domnului la Judecata (dar nu mai poate fi vorba de desavarsire in acest caz).
- or, cata vreme nu traieste desavarsit o viata crestineasca, crestinul nu mai poate nadajdui la mantuire.
Legat de aceasta ultima varianta, imi amintesc numeroase trimiteri la cuvantul care spune ca omul care nu L-a vazut/cunoscut pe Hristos inca de aici, nu Il va vedea/cunoaste niciodata. Oare toti cei care L-au vazut/cunoscut pe Hristos au fost / sunt desavarsiti? Iar cei care nu au apucat sa IL vada, sunt deja condamnati?
Mi se pare dificil sa inteleg criteriile sau reperele mantuirii din textul citat.
Uneori totusi, ambiguitatea unui text (ambiguitate asa cum receptez/interpretez eu textul in mintea si inima mea, asadar nu ambiguitate "obiectiva" a textului, ci una subiectiva in cadrul lecturii, intrucat textul poate sa para foarte clar unui alt cititor) mai degraba smereste si lumineaza, decat irita si mohoraste, deschide cugetul si simtirea iar nu inchide cu o lamurire definitiva, de piatra.
Va sunt indatorat, deja, pentru eventualele comentarii pe care le cer in ajutor.
Post binecuvantat, tuturor!