[Eugen7]

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Mosoiu (dogmatica ortodoxa) ne aduce in atentie invatatura patristica despre "logoi" (ratiuni seminale):

"Profesorul Nicolae Chiţescu a reliefat în teologia română tema raţionalităţii lumii. Prologul ioaneic ni-L prezintă pe Fiul lui Dumnezeu în calitate de Logos împreună Creator cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Cel care întru ale Sale a venit. Nu se spune însă explicit că El a sădit acei logoi, raţiuni seminale în creaţie, în schimb, Sfânta Tradiţie, prin con-glăsuirea unor Sf.Părinţi, ne oferă temeiuri clare, de aceea profesorul român consideră că învăţătura despre paradigmele divine şi implicit despre logoi, trebuie cinstită în calitate de teologumen, “având temei explicit în una din coloanele Revelaţiei dumnezeieşti şi circulând în Teologia creştină” . Această învăţătură “deschide un luminiş în întunericul care planează asupra preludiului creaţiei. A fost pregătită de înţelepţii pâgâni, care au meritat să pătrundă până în tinda Bisericii creştine, prin înălţimea învăţăturii lor (cunoscută de ei din Revelaţia mozaică, sau din cea primordială, potrivit admiratorilor lor creştini). Ce lucru adânc şi minunat este să pătrunzi până în străfundurile de taină ale planurilor dumnezeieşti cu privire la creaţie!” . Potrivit profesorului Nicolae Chiţescu, paradigmele sunt modelele dumnezeieşti veşnice iar logoi sau raţiunile seminale, rationes seminales sunt legile fireşti, sau cauzele producătoare şi raţionale în univers; deosebirea esenţială între paradigme şi logoi fiind aceea că ei aparţin planului temporal şi lumii empirice, pe când paradigmele “preexistă sintetic în Dumnezeu, ca elemente primordiale ale oricărei realităţi” , iar energiile dumnezeieşti necreate sunt raţiunile în acţiunea creatoare şi susţinătoare a făpturilor.

Prin urmare, raţionalitaea lumii se datorează raţiunilor (logoi) ( ) sădite de Logos-ul dumnezeiesc. Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, logos-ul unui existent este principiul sau raţiunea sa esenţială, ceea ce-l defineşte fundamental şi-l caracterizează ca atare, şi, de asemenea, finalitatea sa, pe scurt raţiunea sa de a fi în dublul sens menţionat. Principiul şi finalitatea sa sunt în Dumnezeu, de aceea cuvântul logos are şi un sens duhovnicesc. Faptul că orice există corespunde unui logos, face ca diversitatea lumii create şi singularitatea fiecărui existent să fie fondată în Dumnezeu ( ). Această valorizare a particularului, care conservă independenţa şi existenţa individuală a celor create, se opune fundamental concepţiei platoniciene potrivit căreia particularul este o cădere din universal (Ideile sau Esenţele). Orice existent are în acelaşi timp un logos care-l situează într-un gen (genos), într-o specie (eidos), şi care-i defineşte esenţa (ousia) sau natura (physis) (Sfântul Maxim se referă adesea la acest logos fundamental al naturii - logos tes physeos), un logos care-i defineşte constituţia (krasis), logoi care-i definesc puterea, respectiv lucrarea, pasiunea, şi, de asemenea, ceea ce-i este propriu în legătură cu cantitatea, calitatea, relaţia, locul, timpul, poziţia, mişcarea, stabilitatea ( ), precum şi un mare număr de alţi logoi care corespund calităţilor sale multiple. În conformitate cu toţi aceşti logoi, toate cele ce există “au o ordine şi o permanenţă, şi nu se îndepărtează cu nimic de proprietatea lor naturală, nici nu se schimbă în altceva, nici nu se amestecă”( ). Anumiţi logoi au astfel o funcţie particularizantă, pentru ca lucrurile să nu se confunde, iar alţii au o funcţie unificatoare, pentru a se ajunge la o unitate supremă ( ), în lume existând în acelaşi timp “o diferenţă indivizibilă” şi o “particularitate inconfundabilă” ( ). Unitatea desăvârşită a logoi-lor este realizată în şi prin Logos-ul, Cuvântul lui Dunnezeu ( ), care este începutul şi sfârşitul (finalitatea) tuturor logoi-lor ( ), întrucât sunt conţinuţi şi subzistă în El înainte ca toate cele create să fi fost aduse la existenţă ( ). Prin urmare orice creatură există, prin logos-ul său, virtual în Dumnezeu mai înainte de veci, dar în mod actual, potrivit aceluiaşi logos, începe să fie atunci când Dumnezeu, potrivit înţelepciunii Sale, a socotit oportun s-o creeze ( ). “Momentul favorabil” conţinut în logos-ul fiecărei creaturi transformă o viziune cronologică în împlinirea “kairologică” şi eshatologică a timpului, succesiunea în trecere, în “paşte”. Odată create potrivit unui logos, Dumnezeu, prin Providenţa Sa, le conservă, le actualizează potenţialităţile (creaturile înzestrate cu raţiune şi cu liber arbitru contribuie ele însele la această actualizare) şi le conduce înspre Sine ( ). "

Doamne ajuta.
Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos spre a face voia LUI si nu pe a noastra.