Citat:
În prealabil postat de MihaiG
O întrebare, cred eu, legitimă, plecând de la câteva dogme ale religiei creștine și de la o situație ipotetică, dar cu mare grad de probabilitate:
X ajunge în Rai, se mântuiește. Aceasta presupune fericirea veșnică.
X a avut familie, prieteni, cunoștiințe. Ca atare (și cu atât mai mult cu cât s-a mântuit, deci a fost bun creștin), X i-a iubit pe toți acești oameni - cu dragoste de fiu, de soț, de părinte, sau de prieten.
O parte (chiar și numai unul) din membrii familiei lui X nu se mântuiește - deci ajunge în Iad, la pedeapsa veșnică.
Întrebarea: Cum poate X să fie veșnic fericit în Rai, dacă o persoană pe care a iubit-o (tată, frate, fiu, fiică) se chinuie pentru întreaga veșnicie în Iad ?
Nota bene, ipoteza mea se referă la situația de după Judecata de obște, atunci când, conform învățăturii ortodoxe, nu mai este posibilă nicio schimbare în situația de fapt - cine e damnat, rămâne damnat.
Rugăminte - vă rog să tratați întrebarea mea cu seriozitate. Este o problemă care mă macină la modul real și serios.
|
Insusi Hristos spune ca cel ce iubeste pe tata sau pe mama,pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Dumnezeu nu este vrednic de El. Asta cam raspunde la intrebare si se refera la a nu ne "lega" de cele pamantesti care ne-ar putea impiedica sa dobandim mantuirea.
Si ca o completare, intrebarea e logica si fireasca daca privim lucrurile din perspectiva logicii umane, a lucrurilor naturale si firesti. Dar Dumnezeu este supranatural si deasupra firii. Daca ne raportam la modul de relationare si la tipologia legaturilor interpersonale din "lumea aceasta" pare firesc sa nu putem fi fericiti la gandul ca cei dragii noua sunt in suferinta vesnica. Dar omul dupa Judecata va fi transformat. Omul asa cum nu va mai simti foame, sete, frig... asa va si intelege ca cei ce sufera, sufera ca o alegere a lor. O alegere pe care au facut-o pentru vesnicie pentru ca starea in care ne gaseste moartea nu mai poate fi schimbata. Se poate schimba locul in care suntem "repartizati" prin rugaciunile celor ramasi dupa noi si prin urmarile faptelor noastre il lume, dar starea, ca modalitate de raportare la Dumnezeu, nu. Deci alegand lipsa comuniunii cu Dumnezeu aici, am ales si pentru vesnicie. Constienti fiind de acest lucru vom putea fi fericiti in comuniune cu Dumnezeu si cei care L-au ales pe Dumnezeu.
In plus stim ca noi ne mantuim in lume. Deci pentru a nu ajunge la acesta situatie, evident nedorita, ar trebui sa "luptam" si pentru mantuirea celorlalti.
Ps: Am citit si incercarile de prozelitism ale unora care se leaga de ceea ce omul nu intelege in ortodoxie, doar ca explicatiile lor sunt penibile. In logica actuala nu poti fi fericit nici daca cineva drag sufera pentru eternitate nici daca sufera un timp dupa care "este suprimat".