Citat:
În prealabil postat de MihaiG
O întrebare, cred eu, legitimă, plecând de la câteva dogme ale religiei creștine și de la o situație ipotetică, dar cu mare grad de probabilitate:
X ajunge în Rai, se mântuiește. Aceasta presupune fericirea veșnică.
X a avut familie, prieteni, cunoștiințe. Ca atare (și cu atât mai mult cu cât s-a mântuit, deci a fost bun creștin), X i-a iubit pe toți acești oameni - cu dragoste de fiu, de soț, de părinte, sau de prieten.
O parte (chiar și numai unul) din membrii familiei lui X nu se mântuiește - deci ajunge în Iad, la pedeapsa veșnică.
Întrebarea: Cum poate X să fie veșnic fericit în Rai, dacă o persoană pe care a iubit-o (tată, frate, fiu, fiică) se chinuie pentru întreaga veșnicie în Iad ?
Nota bene, ipoteza mea se referă la situația de după Judecata de obște, atunci când, conform învățăturii ortodoxe, nu mai este posibilă nicio schimbare în situația de fapt - cine e damnat, rămâne damnat.
Rugăminte - vă rog să tratați întrebarea mea cu seriozitate. Este o problemă care mă macină la modul real și serios.
|
Dacă înțelegem corect sensul ideii de Iad și diversele grade de chin veșnic, atunci problema e rezolvată. Cel din Rai va accepta alegerea celui care de bunăvoie a preferat calea depărtării de Hristos, prin mîndria proprie, prin înlocuirea iubirii cu ura, prin răzvrătirea împotriva Lui Dumnezeu șamd.
Deci dacă Domnul respectă libertatea omului care preferă Iadul, atunci o va face în mod sigur și cel mîntuit. Probabil că asta n-a priceput Origen.