Citat:
În prealabil postat de MihaiG
Nu.
Mai nuanțat: în momentul actual, nu mai cred în ceea ce creștinismul (ortodox, catolic, protestant etc.) înțelege prin "diavol".
|
Si asta este parte a dilemei. Poate de fapt cauza majora.
Si anume, crestinismul care a devenit mai mult un concept, secatuit de parti esentiale si fata de care mai exista doar o aderenta formala.
Nu e in firea omului asa cum a fost creat de Dumnezeu sa iubeasca raul, si implicit personalizarea acestuia in diverse persoane.
Daca iubim pe cineva si ii dorim mantuirea, s-ar putea ca:
1. Sa aiba lucruri demne de iubit si atunci, este posibil ca prin ele sa-si gaseasca mantuirea.
2. Sa nu aiba acele lucruri, sau sa le aiba intr-o cantitate nesemnificativa in raport cu mantuirea dar datorita subiectivismului nostru si mai ales a faptului ca nu cunoastem o iubire mai buna, sa avem impresia ca acel atasament afectiv este iubire autentica.
In orice caz, judecati de genul "cum ar putea cel din Rai ...cel din Iad" sunt superficiale pentru ca cel care il credem demn de Rai s-ar putea sa nu ajunga acolo si cei care ii credeam vrednici de Iad la fel.
Daca putem accepta ca omul poate deveni personificarea binelui, nu stiu de ce respingem ideea ca poate fi si o intrupare a raului, mai ales ca avem exemplul diavolului - aceeasi versatilitate morala, chiar ca si stare/natura a fiintei.
Si e cam dificil sa iubesti o intrupare (autentica) a raului (cine poate spune ca iubeste pe diavol?) decat poate Sfintii (insa atentie, subiectul iubirii diavolului - ca personificare absoluta a raului nu prea e vehiculat deci..) insa doar ne imaginam cum ar fi (cateodata cu false impresii de sine), ca de ajuns acolo mai greu.
Apoi, lucrurile difera..pana la Parusie lucrurile se mai pot schimba, dupa..fiecare merge in eternitate cu alegerile sale si cu firea care si-au construit-o prin aceste alegeri, cei mantuiti se vor bucura de o iubire desavarsita si impartasita, cum ar putea exista o relatie de iubire cu cei care au respins iubirea, avand acest lucru adanc intimparit in fiinta lor?
Atunci lucrurile nu vor mai fi ca acum, si-si, ci ori-ori.
Compasiunea va exista - poate, dar compasiunea n-a fost niciodata o piedica in calea fericirii ba chiar dimpotriva.
Dar aceste explicatii sunt pur intelectuale..fara practica credintei si har, problema nu poate fi abordata altfel decat cu dezolare si prea putina speranta.