Ca pe marea Tiberiadei
Sfântul Ignatie călătorea odată pe mare spre Egipt. Pe drum se stârni o furtună mare, si corabia era în primejdie să se scufunde. Toti de pe corabie îsi pierdură cumpătul, afară de sfântul Ignatie, care se ruga: „Tu, Doamne Iisuse, care esti Stăpânul valurilor si al vânturilor, nu ne lăsa pe noi, ca odinioară pe sfintii Tăi apostoli, pe lacul Tiberiadei."
Si Domnul l-a ascultat, potolind marea.
Aducerea păcii
Două sate se îndusmăneau din pricină că fiecare se credea îndreptătit să primească o bucată de pământ după legea împroprietăririi.
De aici, zavistii si procese. Oamenii se vrăjmăseau și cheltuiau si parale.
Atunci, un bătrân întelept chemă la o adunare pe căpeteniile celor două sate si le zise:
- "Trebuie să facem pace, iar ca s-o avem, trebuie s-o cerem de la Dumnezeu. Hai să ne rugăm. Îngenuncheară toti, iar bătrânul începu a rosti cu căldură: „Tatăl nostru..."
Când ajunse la "iertarea păcatelor", glasul lui era încărcat de lacrimi.
După ce isprăvi rugăciunea, toti într-un glas ziseră:
-" Da, se cuvine să facem pace.”
Cuprinsi de acest duh, ei ajunseră la o învoială, care puse capăt vrajbei lor.
|