Citat:
În prealabil postat de sophia
Asa este Dumitru. La asta ma refeream.
Ceilalti nu au inteles intrebarile mele.
Chiar azi a fost pericopa asta la biserica. In predica a incercat parintele sa mearga pe o cale, dar greu de urmarit. El a incercat sa explice de ce i-a invitat mai intai pe cei bogati si abia pe urma, la nevoie, pe ceilalti si ca suntem chemati sa nu refuzam.
Problema este alta:
Indiferent ca o numim socializare sau comuniune, sau cum mai vreti, omul nu traieste singur, decat doar in manastire. Dar si acolo are oameni in jur, daca nu este eremit. Si in manastire depinzi de altii, ai o ascultare de alti oameni (ca spun bine sau rau, nu conteaza).
Asa cum spune Dumitru, avem o familie, un serviciu, prieteni, rude, iesim pe strada.
Nu e vorba, asa cum spune Zaharia mai sus de barfa, sau vorbit, sau alte cele.
E vorba ca nu putem sa nu avem griji, responsabilitati, e vorba ca avem o viata lumeasca pe care trebuie si ne straduim s-o imbinam cu viata duhovniceasca, adica cu Dumnezeu.
Intrebarea este cum le imbinam pe astea doua.
In exemplul dat de Zaharia este aratat exact ce vroiam eu sa spun, chiar daca am impresia ca el altceva a vrut sa demonstreze cu el.
Pentru Zaharia este importanta singuratatea, izolarea, rugaciunea. Omul nu intereseaza pe nimeni. Nici pe monah, nici pe fata care il ajuta.
Eu nu gasesc normal asta si nu cred ca Dumnezeu asa ne-a invatat.
Eu spun ca omul ala si sunt multe cazuri asemanatoare in care cineva sta in biserica, sau in chilia, sau camera sa si este ocupat numai cu viata lui duhovniceasca.
Vine un om care are nevoie de ajutor sau sfat si este trimis la plimbare. Deci lasam omul de izbeliste pentru Dumnezeu?
Sa nu-mi spuna mie acum cineva ca omul totusi s-a descurcat singur, ca prin minune.
Nu stim noi asta. A asteptat, s-a resemnat si a plecat. E si asta o solutie, dar nu o rezolvare.
De cate ori neprimind o programare, sau neputand sa discutam cu preotul, sau medicul sau etc. renuntam. Si nu inseamna ca am rezolvat problema brusc. Nu. Ea s-a dus singura pe o cale mai buna sau mai rea.
.................................................. .................................................. .................................................. ....
.
|
Problemele pe care le ridica Sophia sunt bune, f. bune de discutat duhovniceste si folosite pt. lamurirea si sporirea multora .
Pacat insa ca aceleasi subiecte propuse nu ii pot fi ei insisi de folos , ea raminind o vesnica indoielnica , fiind in vesnica pendulare intre ceva si altceva , o doritoare eterna de a imbina ceea ce nu este de imbinat niciodata, o perpetua comersanta dar care lucreaza cu 2 masuri, o persoana care se indoieste de insasi existenta ei sub multe aspecte .
Aceste legaturi si le-a pus singura si nu se va izbavi din ele decit in momentul in care il va alege pe Hristos cu tot sufletul . Cind in inima ei nu va mai fi decit Hristos singur .
Stapinitorul veacului acestuia nu este Hristos , ci este altcineva . Lumea aceasta ,care este doar ingaduita de Dumnezeu , are un alt stapin .
A vrea sa fi si cu lumea aceasta si si cu Hristos este un sofism de mare subtilitate .
Se pomeneste de Evanghelia de astazi si se fac citeva comentarii , ba chiar se spune de anumite directii pe care preotul Sophiei a condus predica ...
Dar aceasta predica are si alte puncte de vedere, de interpretare . Eu am sa le amintesc doar pe cele aratate si de parintele Steinhard care spunea ca la chemarea Domnului nu se raspunde cu politeturi lumesti (de genul : te rog sa ma ieti) . Cind te cheama Domnul lasi totul , dar totul si fugi la El deoarece El este Viata, Adevarul si Calea . In alta parte nu mai gasesti asa ceva . Doar el este isvorul vietii si al nemuririi.
Iar chemarea Domnului la cina este chemarea la masa lui , la a prinzi cu El, adica la Sf. Liturghie , in forma cea mai concreta !
Iar omul se scuza politicos motivind ca si celelalte tot Dumnezeu i le-a dat si ca drept urmare , trebuie sa se ocupe si de ele .
Asta nu stie omul (este adevarat, cel care nu vrea sa stie), care lucruri sunt ale lui Dumnezeu si ca atare nu se amina nici se refuza si care sunt ale lumiin acesteia .
Exact cum spune Steinhard : scuze marunte pt. o cauza mareata .
Sau cum spune David in Psaltire : tot omul este minciuna (si nu mincinos cu transcriu versiunile moderne ale Psaltirei !) , caci minciuna si este . Omul adevarat , care nu era minciuna este zidirea curata a lui Dumnezeu , cea din Rai, neschimbata de intrarea mortii in om .
Iar eu ... nici pe departe nu proferez viata monahala .
Dar stiu ca daca sotia voieste impreunare simbata seara sau noaptea , adica exact atunci cind nu trebuie, este ispitita si aprinsa cu trupul si voi incerca cu multa tarie sa o linistesc pina va renunta sau chiar sa dorm in alta camera . Caci este mult mai de folos ca sa nu cadem amindoi in aceiasi ispita ,si cu siguranta peste 2 zile ii va trece ,decit sa fiu fara de judecata si eu. Cu totii stim ca atunci cind te napadeste imageria si saliva sexului mintea se imputineaza din ce in ce mai repede si mai mult !
Sunt multe zile in saptamina si multe ceasuri in zi si seara si noapte in care se poate face impreunarea , dar daca va fi indiferenta atunci cind este ingaduit insa se va face praf tocmai cind este interzis ... este numai treaba ei .
Omul , prin cinstea la care a fost ridicat de Dumnezeu judeca cu mintea si nu cu fundul , adica mintea este conducatoare si nu dosul !
Si iarasi stiu ca daca trebuie sa postesc atunci cind rinduieste biserica iar ea ma invita la restaurant sau la prieteni , eu refuz , ca vorba aceea , post la restaurant (unde modurile de ispitire abunda)nu a vazut ortodoxia de cind este ea , iar de este la prieteni nu este musai sa maninc de frupt ca astfel sa ma arat ca sunt gascar si nu sunt vreun inapoiat.
Si iarasi mai stiu ca daca este de mare folos duhovnicesc sa pastrez tacerea cit mai mult (nu de dragul tacerii ci al lui Hristos , facind astfel o nevointa simpla si nu cine stie ce !) sa nu las mintea sa se imprastie si mai ales stiu clar si sigur de la Hristos ca vorba mea trebuie sa fie ce este da, da si ce este nu, nu,ca ce este mai mult de atit este de la diavol, pai atunci nu ma apuc la serviciu sau cind ajung acasa sa nu ma mai opresc din birfa si judecarea aproapelui si din limbutie, si din riderea de aproapele meu s.a.m.d. ci din contra !
Si tot asa stiind multe lucruri caut sa le aplic musai in practica , adica sa le traiesc . Ca daca doar le stiu cu mintea si cu fapta nu fac nimic pai atunci eu nu traiesc in Hristos ci traiesc in lume , ori stim bine ca Hristos le spunea de multe ori ucenicilor ca " voi (adica cei ce il urmeaza) nu sunteti din lume" !
Dar daca vreau sa fiu cind cu Hristos cind cu lumea (mintindu-ma cu tot felul de justificari : ca pe toate le-a dat Dumnezeu si ca pe toate trebuie sa le implinesc ! Vai ce minciuni si ce inselari !) , cind sa socialize , cind sa ma rog (in cazul acesta doar eu cred ca ma rog, ca adevarul este altul !) cind sa merg la biserica (adica sa ma falsific, sa ma schimb asa deodata, sa ma buseasca pietismul si dorul de rugaciune , sa dau cu capul de icoane si sa bat metanii pe la sfinte moaste) cind sa imi vad de treburile mele, la casa mea (unde devin eu cel adevarat : ma despoi in fata icoanelor , aprind candela numai duminica si nu tin in casa mai mult de o candela ca de, eu nu sunt la minastire, pe pereti nu am decit cite o icoana ca nu o sa acopar peretii cu icoane , ca iarasi zic, nu sunt la minastire ; nu tamiiez casa zilnic ca tot nu sunt la minastire dar folosesc odorizante de apartament ca ce, alea nu e bune sau din cele aiurvedice , indiene, ca asa frumos miros; mai ma minii , mai ma rastesc, mai injur, mai mint , etc, etc ... ca vorba aceea , eu nu sunt habotnic , eu sunt instruit, curatel , elegnat, si eu stiu sa pastrez un "raport optim" intre Dumnezeu si lume , nu sunt eu asa, un batut in cap dintraia de ti-e si scirba sa ii vezi prin lume !) cind sa fiu om de societate , respectat si apreciat , atunci deja eu nu mai sunt demult cu Hristos !
Si asta este situatia marii majoritati a celor ce se numesc ortodocsi.
A socializa, de exeplu, nu are nici o legatura , dar nici una cu a fi in comuniune , indiferent care sinonim il folosim pt. situatia in care mai multi oameni aflati laolalta vor sa faca ceva dar fara de Hristos .
De aceea niciodata cei ce fac socializare nu vor ajunge nici pe departe la folosul pe care il dobindesc cei care sunt in comuniune .
Comuniunea este in duh , socializarea este in trup !
Una-i una si alta-i alta !
Fiecare face ce voieste cu sufletul sau dar daca nu ai sora un duhovnic imbunatatit care sa te faca sa treci pragul lumii acesteia si sa te invete sa traiesti in Hristos mai ai un ajutor de la Dumnezeu prin multimea de carti pt. zidire sufleteasca din care poti invata cel putin ABC-ul vietii duhovnicesti .
Dar trebuie sa te pazesti tare bine de orice gind sau fapta care voieste sa te rupa macar putin de Hristos si pe o perioada scurta . Ruptura mare se face din multe "ochiuri" duse incet-incet .
Si dracul se supara rau de tot nu pe betivul care zice ca nu mai bea de miine ci pe cel care jura ca de miine nici macar nu va mai gusta bautura !
Ruperea de Hristos se face cu picatura si nu cu sacul sau cu butoiul .
Cind deja esti rupt de jumatate de Hristos nici nu mai vezi bine starea in care esti , nici nu mai simti gravitatea care te apasa , nici nu mai sti de cind nu ai mai avut frumos si bine in viata ta , nici nu mai intelegi de ce cele mai grele lucruri ti se intimpla numai tie , nici nu mai sti ce este bine si ce nu, ce iti este deadevaratelea de folos si ce nu ... desi tu te crezi ca fiind aproape de Hristos si respectind cite din poruncile lui .
In sfirsit, pacat ca nu suntem fata catre fata ca sa putem discuta live . Folosul ar fi incomparabil mai mare . Asa doar ... vorbim si de facut nu facem nimic !