[cristiboss56]

Uneori cauţi să munceşti spre a câştiga, să spunem, 100 de lei şi nu-ţi dă nimeni de lucru. Dar pentru a spune de 100 de ori rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)" nu ai nevoie de aprobarea sau acordul nimănui. Ce poţi câştiga dacă vei spune rugăciunea, ce beneficiu vei avea?

E vremea scrisorilor pastorale, mai ales a celor trimise de către ierarhi poporului pe care-l păstoreşte. La nivelul său, şi preotul de parohie are datoria de a transmite un cuvânt celor care, cu binecuvântarea Chiriarhului, îi sunt încredinţaţi nu spre a-i stăpâni, ci spre a-i sluji, pentru a fi "slujitorul bucuriei lor" (cf. II Corinteni 1, 24). Am ales să public un cuvânt (postat pe saitul parohiei, talpalari.iasi.mmb.ro), pe care l-am adresat enoriaşilor de la Parohia Talpalari, unde sunt trimis a sluji, având încredinţarea că el este cumva de interes general, consonant cu ceea ce ar dori să transmită credincioşilor mulţi dintre fraţii mei întru slujire preoţească.
Iubite fiu sau fiică duhovnicească,
Din când în când, în viaţa noastră este nevoie să ne facem un bilanţ (provizoriu, ce-i drept), o evaluare a ceea ce am făcut până acum, urmată de o creionare a unor proiecte de viitor pe care le înrămăm cu speranţa că va fi mai bine. Sincer, dacă îţi cercetezi cu atenţie faptele, ce poţi spune despre anii care s-au scurs? Care îţi sunt criteriile după care îţi evaluezi viaţa? Îţi adresez aceste întrebări nu ca izvorând dintr-o impardonabilă indiscreţie, ci pentru că, în calitate de păstor al acestei comunităţi, am datoria să-ţi (re)aduc aminte că singurul lucru care contează, cu adevărat, care ne ajută pe fiecare, este cultivarea sistematică a unei relaţii vii, oneste, cu Dumnezeu.
Poate că te numeri între cei pe care i-am întâlnit în comuniunea rugăciunii, la slujbele din biserică. Am avut ocazia să împărtăşim aceleaşi probleme cu care se confruntă parohia noastră, dar şi să gustăm din bucuriile Sfintei Liturghii sau ale unor acte de milostenie. Ne-am întâlnit săptămânal la serile de cateheză şi formare duhovnicească sau când ai îngenuncheat sub patrafir, căutând să pui început bun vieţii tale. Ţie, împreună rugătorule, îţi mulţumesc pentru tot sprijinul acordat parohiei (şi mie personal) şi te rog să-mi ierţi greşelile pe care, ca un om păcătos, le voi fi făcut şi faţă de tine.
Mă gândesc apoi că e posibil ca tu, cel ce citeşti, să te numeri între cei care, în mod ocazional, ai venit la biserică, şi abia dacă am apucat să-ţi reţin chipul. Poate că au fost anumite lucruri care te-au îndepărtat sau care te-au făcut să nu mai revii decât rareori biserică. Pe tine te îndemn insistent, cu sinceritate, să vii să-mi spui ce te ţine departe de Domnul şi de această sfântă casă a Sa... Dacă însă grijile te-au copleşit sau alte neputinţe ce ţin de viaţa personală te-au împiedicat să te apropii măcar o dată pe săptămână de biserică, atunci te încredinţez de faptul că te port în rugăciunile mele. Sper ca, împreună şi cu rugile tale (pe care te îndemn să le înmulţeşti pe cât îţi stă în putinţă), să-L înduplecăm pe Dumnezeu să-şi deschidă mai larg baierele harului Său peste inima ta, să o înmoaie şi să o deschidă definitiv către dumnezeiasca Împărăţie.
Şi mai mare este probabilitatea ca, citind aceste rânduri, să-ţi dai seama că nu te înscrii în nici una dintre cele două categorii de mai sus. Aşa cum se întâmplă mai peste tot, nici în biserica noastră nu sunt prezenţi la slujbe decât o mică parte dintre cei fac parte (scriptic) din comunitatea parohială. Dacă paşii tăi se îndreaptă către o altă biserică ortodoxă, din raţiuni binecuvântate, atunci pot fi liniştit. Dacă însă nu ai făcut încă loc în viaţa ta, în agenda ta, măcar pentru o întâlnire săptămânală cu Dumnezeu Fiul, Cel ce a ales să ni se împărtăşească liturgic sub forma văzută a pâinii şi a vinului, atunci neliniştile mele sunt întemeiate. De multe ori m-am pornit să te caut, să te cercetez la tine acasă, aşa cum se va întâmpla şi în aceste zile, înainte de Crăciun şi de Bobotează. Aş vrea să nu te gândeşti la astfel de momente decât ca la un semn pe care ţi-l trimite Dumnezeu: semn că te iubeşte, că te consideră un fiu al Său şi că vrea să vii şi tu acolo unde suntem cu toţii acasă, adică în Biserică. Nu insist mai mult aici, prin intermediul acestor cuvinte, mai degrabă trebuie să insist atunci când plec genunchii înaintea unei icoane, întrucât ştiu că acest mesaj poate fi ignorat, dar dacă îţi trimit un gând folosind canalul de comunicare deschis de "satelitul Doamne", atunci şansele ca inima ta să accepte Cuvântul cresc uimitor. Vreau doar să ştii că, de fiecare dată când începe Sfânta Liturghie şi sesizez că TU nu eşti acolo, mă doare!...