[TINERI PENTRU ROMANIA]

PATRU LUMÂNĂRI
Autor necunoscut

Era în seara de dinainte de Crăciun.
Patru lumânări ardeau sub icoana lui Iisus.
Era atât de linişte în încăpere că se putea auzi ce vorbesc.

Prima lumânare spuse:
„Eu sunt Pacea!
Nimeni nu reuşeşte să mă ţină aprinsă. Mă voi stinge.”
Şi flacăra Păcii începu să se micşoreze apoi se stinse complet.

A doua lumânare spuse:
„Eu sunt Credinţa!
Lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Nu are rost să mai ard multă vreme.”
Abia termină Credinţa de vorbit că o boare o stinse.

Tristă, a treia lumânare zise la rândul ei:
„Eu sunt Iubirea!
Nu am destulă forţă să luminez.
Oamenii au devenit egoişti şi nu îşi mai iubesc aproapele.”
Şi fără să mai aştepte Iubirea se stinse şi ea.

Un copil intră şi văzu cele trei lumânări stinse.
„De ce v-aţi stins? Trebuia să rămâneţi aprinse.”
Spunând acestea, copilul începu să plângă.

Atunci, a patra lumânare, cea care rămăsese aprinsă, luă cuvântul:
„Nu-ţi face griji, câtă vreme flacăra mea va lumina, vom putea aprinde din nou celelalte lumânări.
Ştii, eu sunt Speranţa!”

Cu ochii încă plini de lacrimi, copilul luă lumânarea Speranţei şi una câte una le reaprinse pe toate celelalte.

Speranţa să nu se stingă niciodată în inimile noastre ca să putem ţine aprinse flăcările Credinţei, Păcii şi Iubirii.