TRINITAS TV își va schimba grila de programe
Începând cu Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, TRINITAS TV își va schimba grila de programe. Noutatea principală constă în introducerea a două tronsoane de dezbateri: de la 19.30 și de la 21.00. De asemenea, postul de televiziune al Patriarhiei Române vă propune și mai multe emisiuni noi.
În primul tronoson al emisiunilor dezbatere, de la ora 19.30, veți putea urmări: lunea, Ziarul Lumina. Actualități; marțea, Familia creștină; miercurea, Preoți slujitori în parohii sărace; joia și vinerea, două emisiuni dedicate Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena: Libertate și responsabilitate creștină și, respectiv, Moștenirea bizantină în România.
Cele două ediții ale emisiunii Biblia în istorie vor fi difuzate tot sâmbăta și duminica, de la ora 19.30.
În al doilea tronson al emisiunilor dezbatere, de la ora 21.00, veți putea urmări: lunea, TRINITAS: Duplex Radio-TV; marțea și miercurea, Biserica azi; joia, Lumina Celui nevăzut; vinerea, Viața sănătoasă.
Sâmbăta și duminica veți putea urmări, de la 21.00, noua emisiune Credință și cultură azi.
Vizionați, de luni până vineri, și două noi emisiuni mini-documentar: de la ora 18.05, Lumini peste timp (în care faceți cunoștință cu Enciclopedia Ortodoxiei Românești) și, de la 19.05, Pelerinaje creștine ieri și azi.
Tot de luni până vineri puteți viziona: la 20.30 Omul priceput; la 20.45 Calea credinței și la 17.30 Cuvânt pentru suflet.
Jurnalul TRINITAS va fi difuzat, ca și până acum, la 18.30, 22.00, 04.00 și 08.00. Zilnic, la ora 13.00, va fi difuzat un grupaj de tip Info TRINITAS în cadrul căruia vor fi prezentate cele mai importante evenimente bisericești ale zilei precedente și ale zilei în curs.
De sărbători, TRINITAS TV vă oferă mai multe concerte de colinde și cântece specifice Sărbătorilor. Interpretează, printre alții, Corul Madrigal, Corul Preludiu, Corul Meloritm, Grupul psaltic Tronos, Corul Te Deum Laudamus, Corala academică Divina Armonie, sopranele Iulia Sechram și Raluca Oprea.
De asemenea, în cadrul dezbaterilor vă veți putea reîntâlni cu nume cunoscute ale vieții bisericești și culturale autohtone: Lamia Beligan, Medeea Marinescu, George Ivașcu, Ana Blandiana, Sofia Vicoveanca, Mircea Baniciu, Marius Țeicu, Corina Chiriac, Diana Lupescu, chirurgul Adrian Lobonțiu, Adina Nanu, Aurelia Mihailovici (autoarea Dicționarului onomastic creștin), Carmen Ungureanu, Pr. Acad. Mircea Pacurariu și alții.
Tot în această perioadă veți putea viziona două documentare speciale: unul despre Mănăstirea Rohia și altul despre Mănăstirea Putna.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|