[glykys]

Numai ultimul vers nu imi place:


Cheia de aur

V. Voiculescu

Pe vremea aceea mă închinam mereu,
La masă, la culcare, la sculare:
Rugăciunea era cheia de aur cu care
Întorceam ornicul sufletului meu
Şi-l potriveam să meargă după Dumnezeu.
Seara, dimineaţa şi la tot pasul,
Cum îşi îndrepta tata după soare ceasul.
Domnul mă asculta şi puteam orice să-I cer,
Doar aveam cunoscuţi şi prieteni toţi sfinţii din cer.
Isus mi-era ca frate-miu ce dormea-n copaie;
Îl născuse mama în tinda de lângă odaie,
Culcată, ca Maica Domnului, pe-o mână de paie.
Acolo mai erau adăpostite două oi bolnave,
Un viţeluş cu picioare slabe,
O cloşcă sub pat şi-o pisică cu pisoi,
Care s-au bucurat la naştere împreună cu noi.
Într-o noapte ne-au cântat îngerii la prag,
Am sărit din somn să-i apăr de câini:
Duceau, doinind, o lumină mare, ca un steag,
Şi purtau steble de stele în mâini.
Glasurile cădelniţau în vânt:
„Hai, ler, leroi, Doamne sfânt.”
Multă vreme le-am auzit, până au zburat din sat.
Cheia de aur s-a pierdut şi sufletul a stat.