Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Cu ceva timp înainte de Crăciun a apărut pe cer o stea foarte luminoasă. Pentru popoarele orientale acesta era semnul nașterii unei mari personalități sau a unui monarh. Așa se face că și „magii de la Răsărit”, observând pe cer semnul, au pornit în căutarea regelui.
Dar, cine au fost, de fapt, „magii de la Răsărit”? Singura referință din Noul Testament este începutul Evangheliei după Matei. Dar evanghelistul consemnează închinarea magilor de la Răsărit, fără a ne lămuri nici asupra țării lor de origine și nici asupra numărului lor.
Primii scriitori bisericești credeau că magii veneau dintr-o singură regiune. Cei mai mulți considerau că erau perși. Nu există, însă, nici o tradiție unanimă asupra a ceea ce însemnă “la Răsărit”.
Dacă erau din Persia, atunci magii au trecut prin deșertul sirian, ce se întinde între Eufrat și Siria, trecând prin Alep, călătorind spre Damasc și, spre sud, pe calea spre Mecca, păstrând Marea Galileii și Iordanul spre vest, până au trecut pe lângă Ierihon. Din Persia, de unde se presupune ca ar fi venit, și până la Bethleem este o distanta de aproximativ 1000-1200 mile.
Despre cei trei magi vorbesc, însă, numeroasele tradiții ale popoarelor creștine și cercetătorii mai noi. Chiar dacă au fost doar trei magi sau mai mulți, gestul căutării lor și darurile pe care le-au adus la ieslea în care S-a născut Mântuitorul sunt simboluri ale reverenței pe care lumea întreagă a adus-o nașterii lui Hristos.
|
cand eram mica am citit o poveste despre al 4-lea mag.acesta se intelese cu ceilalti 3 sa mearga impreuna sa se inchine Mantuitorului,dar nu a reusit sa ajunga si cei 3 au plecat fara el.al 4-lea mag cumparase 3 pietre pretioase pe care vroia sa le daruiasca pruncului Iisus insa,cautandu-L pe Acesta,a intalnit oameni bolnavi,saraci carora le-a daruit cate-o piatra pretioasa.daduse una chiar unor soldati de-ai lui Irod,iar in schimb acestia au crutat viata unui prunc dintre cei 14.000 pe care trebuiau sa-i ucida din porunca lui Irod,spre marea bucurie a mamei care i-a multumit magului cu lacrimi in ochi.ramas fara nicio piatra,magul a ratacit ani la rand cautandu-L pe prunc.odata a auzit despre un anume Iisus ca a fost rastignit pe cruce.un simtamant launtric ii spunea ca Acesta e pruncul pe care Il cauta si incepu a urca pe Golgota.ajuns langa crucea Mantuitorului,ingenunche in fata Lui.
"Doamne,iarta-ma ca am venit la Tine cu mainele goale!"spuse cu lacrimi in ochi.
"Nu,tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri."spuse Iisus.
"Cum asa,Doamne?"intreba magul uimit.
"Toti oamenii pe care i-ai ajutat au fost pt Mine cele mai frumoase daruri."
magul se simtea fericit.Il gasise pe Cel pe care L-a cautat atat de mult timp.
bineinteles ca e o poveste inchipuita,al 4-lea mag n-a existat,insa importanta este invatatura transmisa: pt a-L gasi pe Dumnezeu trebuie sa-L cautam uneori f. mult timp,insa atata vreme cat,in aceasta cautare tinem cont si de aproapele nostru,e imposibil sa nu-L gasim.