MihaiG
Tin minte ca ati deschis un topic in care ati ridicat problema "iadului vesnic pentru greseli finite" si tin deasemenea minte ca v-am spus ca vesnicia iadului nu e o pedeapsa, e alegerea omului care nu poate gasi viata in libertatea comuniunii si nici nu o cauta. Din perspectiva omului credincios, lipsa comuniunii cu Dumnezeu e perceputa cu durere, deci starea de iad trebuie sa fie chinuitoare, insa din perspectiva omului necredincios, credeti ca exista suferinta dupa experienta infinitatii, a plenitudinii dumnezeiesti sau e complacere intr-o experienta finita, ce exprima totodata si neputinta de a ajunge la izvorul existentei si impartasirea cu el?
|