Urzicuta, mi-ai adus aminte de un episod din viata mea. Aveam 15 ani si eram intr-o excursie la manastirile din Moldova cu toata clasa. Ajunsi la Putna, a venit un calugar sa ne vorbeasca despre manastire. Nu stiu cat am retinut din cele povestite, caci ochii tuturor fetelor erau la calugarul de o frumusete rara. Avea niste ochi albastri si parul negru, cum rare ori am intalnit.
Si ce a facut calugarul? A prezentat manastirea fara a clipi din ochi, privea peste noi,de parca noi nici nu eram acolo. Privirile noastre nu-l atingeau. Grea scoala a fost aceea de ghid de manastire, dar cu siguranta i-a folosit mult.
Ma gandesc cu mintea de acum la cele intamplate atunci si ma intreb cum de am reactionat si eu la fel ca celelalte fete, avand in vedere ca intotdeauna am fost mai timida si nu obisnuiam sa ma manifest astfel. Abia acum, dupa atatia ani, imi dau seama ca prin noi, satana il punea pe acel calugar la incercare.
Presupun ca atat calugarii, cat si preotii sunt pregatiti sa faca fata acestor incercari,care ar veni din partea enoriasilor. Spovedindu-se se pot intari si pot face fata incercarilor. Dar daca se omite acest amanunt la spovedanie, atunci si pacatul capata putere. Una e sa cazi, asi alta e sa nu te mai ridici.