PARTEA a-III-a

Metoda de interpretare si sensurile Sfintei Scripturi.

,,a) Antecedente. - Inca din primele secole ale crestinismului, chiar de pe vremea Sfintilor Apostoli (Matei XIII, 36) s-a simtit nevoia explicarii Sfintei Scripturi. Primul interpret al Vechiul Testament si al spuselor Sale a fost insusi Mantuitorul ; mai tarziu, aceasta opera a fost continuata de Sfintii Apostoli, de episcopi - mai ales de cei din centrele mari ale crestinismului -, pe langa care se adunau cei dornici sa-si adanceasca cunostintele in domeniul Sfintei Scripturi ; si, in sfarsit, de scolile catehetice din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Cezareea Palestinei si scolile monahale. Dintre aceste scoli s-au distins cele din Alexandria si Antiohia. Pana in vremea Sfintilor Trei Ierarhi, ambele scoli petrecusera deja o epoca de mare inflorire, prima fiind ilustrata de dascali ca Panten, Clement Alexandrinul si Origen, cea de-a doua de preotul Lucian, Diodor din Tars si Teodor de Mopsuestia. Din nefericire, intre aceste scoli s-au iscat foarte timpuriu deosebiri in ceea ce priveste metoda de interpretare a Sfintei Scripturi si rivalitati intense. Deosebirile dintre ele se datorau, in primul rand spiritului care domnea in localitatile in care fiintau si, in al doilea rand, felului diferit de a estima modul de gandire vechi elin. Pe cand in Alexandria, centru cultural cu vechi traditii, filozofice, predomina gandirea platonica si viata contemplativa, in Antiohia, nu mai putin, renumita pentru rolul ei cultural, predomina logica aristotelica si realismul. La inceput, nu s-au exprimat preferinte pentru vreunul dintre filozofii antici, nici la Alexandria, nici la Antiohia, insa, mai tarziu, mediul ambiant va influenta si scolile crestine.

Imitand interpretarea filoniana, scoala din Alexandria isi va impropria atat modul de gandire platonic si neoplatonic, cat si metoda de interpretare alegorica. Metoda alegorica va fi impusa si de necesitatea combaterii interpretarilor antropomorfice a Sfintei Scripturi, interpretari facute de iudei si gnostici, dar, mai ales, datorita renumitului dascal al scoalei din Alexandria, Origen, care o folosea din plin. Desi cel mai migalos cercetator al textului biblic - si aici este destul a aminti doar monumentala lui opera critica, Hexapla, - el sustinea ca interpretarea Sfintei Scritpuri este o chestiune pur spirituala si depinde mai putin de cunostintele, fie ele chiar enciclopedice, ale interpretului. Pe baza trihotomiei platonice, el distingea trei moduri de interpretare posibila a textului biblic: o interpretare literala, facuta de oamenii simpli, somatici ; o alta morala, facuta de cei evoluati, de psihici ; si una alegorica, facuta de cei desavirsiti, de pnevmatici. Primelor doua moduri de interpretare, intr-un fel corespunzatoare metodei istorico-gramaticale, le dadea putina importanta. Importanta mare pentru el, avea interpretare alegorica, aceea care gasea in paginile Sfintei Scripturi expuse simbolic istoria si iconomia mantuirii neamului omenesc. Din ceasta cauza, interpretarea lui Origen, cu mici exceptii, se caracterizeaza prin incapacitatea estimarii corecte a datelor istorice ale Sfintei Scripturi, lipsa masurii si subiectivism. El lasa fara sa vrea drum liber acelora care, aveau sa faca din istorie jocul fanteziei, iar din Scriptura o tesatura de mituri. Urmarile acestui mod gresit de interpretare nu vor intarzia sa apara, ea va declansa un sir intreg de erezii, incepand cu cele antitrinitare. Putine vor fi fizionomiile neintinate de miasma teosofica a alegoriei; intre acestea, la loc de frunte, se va numara figura Sfantul Atanasie cel Mare.

Pericolul care venea din Alexandria a fost observat de antiohieni, care, drept raspuns, au adoptat logica aristotelica si metoda istorico-gramaticala in interpretarea Sfintei Scripturi. Se trecea deci in latura opusa. Fiindca se afirmase de catre alexandrini ca Sfanta Scriptura poate fi interpretata corect doar de cei desavarsiti, antiohienii afirma ca Sfanta Scriptura se adreseaza tuturor oamenilor; daca se neglija de alexandrini interpretarea literala a textului, antiohienii faceau din ea baza interpretarii Sfintei Scripturi; daca se sustinea de alexandrini ca eruditia are putina importanta in interpretarea Sfintei Scripturi, antiohienii afirmau ca datoria exegetului este de a cunoaste si folosi tot ceea ce se poate sti in legatura cu imprejurarile in care Sfanta Scriptura a fost scrisa, chiar si datele Sfintei Traditii. Nu respingeau nici antiohienii parerea ca sub litera Sfintei Scripturi se poate ascunde un sens tainic, spiritual, dar afirmau ca acest sens trebuie aflat cu multa prudenta. Dar, aceasta opozitie facuta cu tot dinadinsul scolii alexandrine n-a intarziat sa conduca scoala antiohiana la exagerari si sa o arate hranitorul direct al nestorianismului si pelagianismului.

In momentul cel mai critic al antagonismului celor doua scoli au aparut Sfintii Trei Ierarhi. De formatii diferite, - Sfintii Capadocieni apartineau scolii alexandrine, pe cand Sfantul Ioan Gura de Aur apartinea scolii antiohiene -, preiau concluziile pozitive ale inaintasilor si evitand exagerarile acestora pun bazele unei noi exegeze, transpirand in toate aspectele ei duhul ortodoxiei."