Nu pot sa nu impartasesc cu voi experienta unor prieteni care imi spuneau ca pierdeau bani fara sa-si dea seama de ce si pe ce:cumparaturi aiurea, dadeau banii pe prostii, ceea ce deja e un sport national pe care mizeaza in special supermarketurile, bani dusi pe apa sambetei fara nici o logica, cred ca stiti la ce ma refer. Pana cand, in urma rugaciunilor si lucrurilor facute in Hristos, nu neaparat a cererii descoperirii motivului, au inteles care era cauza "topirii" banilor. Analizandu-si fiecare modul in care castigau banii si-au dat seama ca o parte din banii intrati in casa erau facuti ba prin ciubucuri la locul de munca, care se traduc prin bani necuveniti primiti in cadrul unei activitati deja platite, ba din munca in timpul orelor de servici pentru castig banesc paralel cu job-ul sau altele asemanatoare. Langa acestea, la multe job-uri se cere semnarea unei hartii prin care te angajezi sa nu prestezi tipul acela de activitate in alte locuri, respectiv acasa. Cei de la finante nu au voie sa tina contabilitati de exemplu acasa sau la alte firme. Sau pur si simplu patronul vrea sa fie convins ca a doua zi tu vi odihnit la servici, nu dupa o noapte de proiectare acasa in particular. Iti convine bine, daca nu urmatorul. Orice se face peste un angajament luat, chiar daca este scris chiar daca este oral, nu este binecuvantat de Dumnezeu. Acestea formeaza baza noastra de induhovnicire pentru scopul final-mantuirea. Vorbim de iubire fata de Dumnezeu, dar nu ne uitam la noi, sa ne cunoastem pasii pe care trebuie sa-i facem sa ajungem la iubire. Nu pot sa cred o persoana care cere iubire de la Hristos ca este sincer din moment ce nu isi supravegheaza atent constiinta si activitatea conform unei constiinte nepervertite din moment ce nu este treaz zi de zi pentru a descoperii ispitele pacatelor.
Dar este foarte adevarat ca am fost educati sa nu ne cunoastem , cum spune a Liiceanu intr-o carte. Micile ciuburi fac parte din noi, noi suntem adevaratii dusmani ai propriei noastre mantuiri. Iar daca ati citit cu atentie postarea lui Laurentiu de azi, va dati seama ce ne asteapta. Vorbim dogmatic, teologic, fara sa avem bunul simt sa ne recunoastem pacatele care ne duc in iad. Trebuie sa ne smerim si sa ne roadem genunchii in fata lui Dumnezeu cerandu-i iertare. Lacrimi nu avem ca nu suntem demni de ele decat dupa multa lupta cu noi insine.
Doamne ajuta.
|