Citat:
În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit
M-am intrebat cateodata cata durere o fi in Dumnezeu in clipa cand alegem moartea si nu Viata.
|
Nespus de multa, cred, cata vreme durerea din noi insine, oameni pacatosi si adinc raniti, este atat de mare cand vedem pe cel drag ca alege calea rea. Doar pe noi nu ne vedem cu claritate in ratacire, din pricina orbirii sufletesti, adica a ochelarilor fumurii ai trufiei.
Asadar, daca pe mine, tata si om necajit in saracia mea sufleteasca, ma doare nespus cand vad pe fiul meu cum greseste, atunci cum oare simte si resimte Domnul Insusi pierzania noastra, a fiecaruia dintre copiii Lui?
Cu cat mai multa durere, cu atat mai mare mila si jertfa.
Sau poate ca e invers drumul, de la dragoste nesfarsita la suferinta/compasiune continua...:)
Si la actiune continua. Domnul iubeste si face. Neostoit, mereu!
Mereu, totdeauna, in veci: aceeasi doctorie fara egal revarsata peste intreaga lume.
Slava lui Dumnezeu!