Mamă, crezi că m-am născut
Să admir noblețea lumii
Sau că-n viață vine-o vreme
Când răsplata o au bunii ?
Sau că cerul e albastru
Ca să cred ca-s printre stele
Doar așa, din amăgire
Că fac parte dintre ele ?
Mamă, nici nu ști ce chinuri
Am avut când dintr-o dată
Am știut că și pământul
Este doar din foc și piatră…
Dureros a fost când toate
Dimprejur erau doar vise
Nu cum povesteai, că lumea
Ține dragostele’aprinse…
Mamă, frumusețea lumii
Nu stă-n calea celor drepți
Nici pământu’acesta searbăd
Nu-i iubește pe-nțelepți…
Visele au calea scurtă
Dragoste nu este-n toate
De iubești cu toată ființa
Tot ajungi cândva în moarte…
Mamă, floarea de pe câmpuri
Mă va urmări prin stele
Și din toate câte fost’au
Ele’s dragostele mele…
Pe deasupra presărate
Vor fi flori de albăstrele
Toate suave și triste
Ca toate visele mele…
Sandu Cătinean
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|