[glykys]

Bun si folositor topic! Si eu am invidiat, mai ales in copilarie, si am fost invidiata, din mai multe cauze, dar niciodata materiale. Invidia, fie ca a venit din partea mea, fie ca a fost indreptata asupra mea, mi-a adus numai daune sufletesti, dintre care cea mai apasatoare pentru mine in copilarie era lipsa unor prieteni adevarati. O relatie de prietenie bazata pe incredere, care sa dureze, si in care fiecare sa daruiasca si sa primeasca neconditionat. Mi-a daruit Domnul si asa ceva, in adolescenta si mai ales de acum cativa ani. Mereu zic si ii dau slava ca mi-a daruit asa prieteni buni - cativa, acolo - pe care eu nu ii merit. Uitandu-ma inapoi si citind mesajele voastre, sunt doua lucruri esentiale, as putea spune, pe care le-am invatat din experienta.
Primul lucru este concluzia postarii lui Ioan Cezar:


"Invidia lui fusese cealalta fata a lipsei mele de smerenie. La saracia mea el a raspuns cu o alta."

Un om invidios nu este decat un om sarac, dar si omul invidiat, cel putin cateodata, provoaca sentimente de invidie tocmai din cauza unei saracii sufletesti si mai ales a unei lipse de smerenie. Cand iti scoti in evidenta anumite calitati pe care le ai si pe care stii ca celalalt nu le are, dar tanjeste dupa ele, e oarecum firesc sa te astepti sa fii invidiat.

Al doilea lucru: folosul spovedaniei. Am spovedit si eu, mult timp, precum Annyta, nu doar invidia, ci si unele lipsuri sufletesti pe care le aduce mandria, sentimentul de superioritate, impresia cum ca nu esti precum toti ceilalti... E o solutie eficienta, insa inainte de asta trebuie sa vina constientizarea acestor lipsuri si dorinta de indreptare. Plus ca trebuie si lupta continua, cu pronirile rele din suflet. Trebuie lucrat mult la comportament si la schimbarea atitudinii de autocentrare. O fiinta autocentrata nu e neaparat una ingamfata, plina de ea, ci si una care isi plange de mila si se vaita de propriile boli si neputinte, fara sa faca nimic concret sa iasa din aceasta stare.

Apoi, pot spune ca oamenii care tin cu adevarat unul la altul, care sunt intr-o comuniune mai profunda decat interesele de moment, de orice fel, nu se invidiaza. Uitandu-ma la prietenii mei, constientizez ca au multe calitati si realizari, pentru care odinioara i-am invidiat pe altii, macar ca le aveau intr-un grad mai mic. Totodata, observ ca nici ei nu ma invidiaza pentru anumite lucruri pentru care ma invidiau candva altii. Aici poate fi insa vorba si despre alte aspecte, pe care oamenii mai superficiali sau mai temperamentali, sa zicem, le sesizeaza mai greu: faptul ca, de fapt, in spatele oricarei calitati sta multa truda sau niste sacrificii pe care nu toti sunt capabili sa le faca sau ca o anumita calitate compenseaza niste lipsuri pe alte planuri.

Ca tot a fost vorba si de partea financiara, in grupul meu de prieteni este si o persoana pe care toti ceilalti o pretuim mai cu seama pentru bunatatea ei si pentru spiritul sau de sacrificiu Pentru toti are cate o vorba buna, chiar daca ii mai spunem cu totii ca trebuie sa invete sa mai spuna si nu. Ei, fata asta se imbraca modest, mananca modest, e tot timpul pe drumuri, vorbeste foarte cumpatat, e extrem de muncitoare, foarte silitoare la invatatura si sare in ajutorul tuturor. Asa, cand ai vedea-o, ai spune ca e dintr-o familie de oameni educati si cumsecade, care au crescut-o foarte frumos, dar nimic mai mult. A avut de curand un mare necaz in familie. Si atunci am cautat si eu pe internet si am descoperit ca face parte dintr-o familie bogata, cunoscuta, cu parinti in functii publice importante. Dar ea niciodata nu a lasat aceasta impresie nimanui, nu s-a laudat cu starea ei, nu a facut acte de generozitate ostentative, ba chiar se ferea sa vorbeasca despre parintii ei, din delicatete fata de noi, ca nu cumva sa ne simtim inferiori sau sa starneasca invidie.