[myself00]

• Concepte ale medicinei creştine şi lucrarea medicală a Bisericii şi a slujitorilor ei

Conceptul de medicină creştină are următoarele particularităţi care îl deosebesc de conceptul medicinei laice[16]:

• Progresul medical ia tot mai mult proporţii, dar e tot mai puţin clar dacă serveşte sau nu binelui omului. Medicina riscă, fără morala creştină, să devină o simplă unitate de prestări de servicii, unde sunt sa*tisfăcute dorinţele consumatorilor.
• Criza medicinei este în fond criza credinţei. De aceea este mai mult ca oricând nevoie caBisericasă înso*ţească, să asaneze şi să moralizeze actul me*dical, conform învăţăturii creştine. Medicina umană fără Hristos se transformă uşor în medicină veteri*nară.
• Hristos s‑a numit pe sine „doctor”[17]. De aici rezultă importanţa comuniunii dintre medicină şi credinţa creştină.
• Omul este o fiinţă creată de Dumnezeul Treimic; el este alcătuit din trup şi suflet; trupul este coruptibil, trecător, supus bolii, suferinţei, degradării şi morţii – până la descompunerea elementelor din care a fost alcătuit; sufletul este veşnic şi determinant în relaţia cu trupul.
• Sănătatea trupului nu este o condiţie necesară mântui*rii sufletului; boala trupului nu poate împie*dica mântuirea sufletului.
• Iisus Hristos este marele vindecător; El S‑a întrupat pentru a vindeca neamul omenesc.
• Există cauze spirituale ale bolilor. Tratând cauzele spirituale prin Sf. Taine se primeşte vindecarea.
• Vindecarea este un act divino‑uman, eclezial şi este reuşita conlucrării între voinţa omului de a se vindeca, credinţa în Dumnezeu, puterea tămădui*toare a Creatorului prin Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, Biserica – loc al comuniunii, unde se revarsă harul divin prin Sf. Taine.
• Trupul este vindecabil sau nevindecabil; sufletul este întotdeauna vindecabil, atâta timp cât este în trup.
• Metodica vindecării în conceptul de medicină creş*tină: rugăciune, post, practicarea virtuţilor, a Sfin*telor Taine (Spovedanie, Împărtăşanie, Sf. Maslu), ajutorul Bisericii, folosirea remediilor şi tehnicilor terapeutice care nu lezează integritatea anatomică şi spirituală a fiinţei umane; leacurile sunt de la Dum*nezeu, dar încrederea mai mare în ele decât în Dum*nezeu este idolatrie.
• Actul medical se sprijină pe axioma conştiinţei eclesiale: în bolnav suferă Hristos, în doctor lu*crează Hristos, prin preot dezleagă Hristos.
• Biserica este în fond un spital unde oamenii sunt chemaţi să se vindece prin pocăinţă şi Sf. Taine.
• Sănătate – boală – vindecare, trei cuvinte care ex*primă stările prin care trece omul în viaţă şi pe care mai mult sau mai puţin le înţelege sau şi le explică. Boala este un accident sau o încercare în viaţa omului, sănătatea – cel mai mare dar, iar vindecarea poate fi un răspuns al îndreptării noastre prin mij*loacele pocăinţei, prin intermediul medicinei, sau un mister.
  • Atitudinea biblică faţă de medicină şi medic este ex*primată deplin în Cartea lui Isus, fiul lui Sirah[18].
  • Medicul participă la înţelepciunea lui Dumnezeu, care‑i luminează mintea ca să vadă cauza bolilor şi‑i arată „căi de vindecare”, căci „el se va ruga Dom*nului ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă”[19].
  • Vocaţia medicală ca datorie a milei creştine a dat mulţi doctori în rândul sfinţilor.
  • Biserica condamnă „privatizarea bolii” şi instru*men*talizarea actului medical în vederea do*bândirii unor profituri materiale sau pecuniare. La fel sunt condamnaţi şi preoţii care manipulează Sf. Taină a Maslului, în loc să o oficieze, punând mai mare accent pe Sf. Maslu, decât pe Sf. Liturghie şi care deschid Evanghelia şi o tălmăcesc viclean şi ocult.

• Viața duhovnicească şi Filantropia diaconală între Marta și Maria

În comparație cu creștinii de astăzi, situația creștinilor din primele veacuri era diametral opusă: creștinii din vechime aveau un „cazier încărcat” şi nu ştiu dacă s-ar „descurca” cu bine astăzi, în eventualitatea că ar dori să intre în bisericile noastre, să le păstorească sau să le conducă administrativ sau filantropic, întrucât cred că unele sunt hipercentrate managerial și orientate exagerat spre lucrarea Martei[20], adică spre acele acțiuni de caritate și de poliție socială, care gândesc Evanghelia în cadrul socialului. Dacă nu gândim socialul în cadrul Evangheliei, devenim captivi sociali ai unui sistem politic corupt, nedrept si leneş, deoarece transferă obligaţiile ce le revin prin Constituţie şi Lege, altor organisme. (Vezi tendinţa statului recent de a desfiinţa spitale şi unităţi sanitare, sugerând ca ar fi bine să le redeschidă cultele). Ziarul Lumina e plin de astfel de îndemnuri şi mari şanse şi unice ale BOR de a deveni toată Biserica doar un spital…!
Or, în Evahnghelia de la Matei 25, 31-46 din criteriile judecăţii viitoare, precum şi de la Luca 10, 25-37 – Samarineanul milostiv, vedem clar că creştinul este chemat să dea primul ajutor celui flămând, însetat, străin, gol, să cerceteze pe cel bolnav şi închis în temniţă, iar pe cel rănit după acordarea ajutorului de urgenţă să-l ducă la o casă de oaspeţi, adică la spital iar dacă e vorba de bolile sufleteşti să-l predea Bisercii, ca spital duhovnicesc. Există o tendință de organizare ”euroatlantică” a Bisericii creștine și a tuturor religiilor, în contextul globalizării, din partea unor organisme transnaționale[21] doar pe principii sociale și culturale.
Biserica Ortodoxă are nevoie de duhovnici și preoți devotați pe probleme pastorale, orientate spre îndumnezeirea omului și nu are nevoie neapărat de preoți, pe post de directori generali, preocupați doar de bunăstarea credincioșilor pe principii de politici sociale europene economice și utilitariste!
4.1. Dileme şi neîmpliniri academice ale învăţământului teologic românesc referitor la educaţia filantropică diaconală a viitorilor preoţi
Sf. Ioan Gură de Aur spune: Filantropia şi Diaconia creştină sunt o artă, o ştiinţă dumnezeiască, care, ca şi celelalte arte şi ştiinţe trebuie să fie învăţate. (Johannes Chrysostomus sagt: „die christliche Philanthropie und Diakonie sind eine Kunst, eine göttliche Wissenschaft, die wie die anderen Künste und Wissenschaften erlernt werden müssen“[22]).
Din păcate nu există o disciplină teologică numită arta sau ştiinţa Filantropiei diaconale, cum întâlnim la unele Biserici creştine, însă avem catedra de „Asistenţă Socială“ care este total umanistă şi centrată doar pe social şi politici manageriale sociale.
Nu există nici măcar la nivel de seminar teologic un concept didactic de educaţie diaconal-filantropic, care să arate fundamentele biblice şi patristice ale aceastei comori pastorale.
Preoţii care activează în domeniul filantropic cu programe filantropice şi alte activităţi diaconale s-au instruit fie în afara ţării, fie în mod autodidact.