View Single Post
  #4  
Vechi 02.01.2013, 16:01:13
myself00 myself00 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 10.03.2012
Locație: Câmpulung muscel
Religia: Ortodox
Mesaje: 650
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru myself00
Implicit

  • 5. Concluzii
Ortodoxia este actuală și dinamică numai dacă rămâne în jurul Sf. Altar, ca loc de reper și acțiune, în tot ceea ce face și la înălțimea dragostei lui Hristos și dacă extinde în lume dimensiunea liturgică până la întâlnirea ei cu dimensiunea socială și științifică, pentru a transforma lumea în slujire și iubire hristică a aproapelui – filantropia diaconală -, după modelul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Sfinților Părinți.
Cine vrea să slujească filantropic, acela trebuie să trăiască liturgic și cine vrea să slujească liturgic, acela trebuie sa trăiască filantropic și diaconic, deoarece noi trebuie să credem și să acționăm, așa cum ne rugăm. Abia atunci vom înțelege cuvintele: pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm! (Wer philanthropisch dienen will, der muss liturgisch leben, und wer liturgisch dienen will, der muss philanthropisch und diakonisch leben, denn wir sollten glauben und dementsprechend handeln, wie wir beten)[23].
În caz contrar, istoria va vorbi de o eșuare a Bisericii, de deservicii și de o secularizare „de tip ortodox”, de data aceasta, dacă va privi numai în trecut și nu și în viitor, sau dacă se va raporta doar la nivel social.
O Biserică care se ascunde în spatele fațadelor sociale nu are viitor. O Biserică care se teme într-atât de prigoanele timpului, încât își cosmetizează diplomatic mesajul mântuitor, sub masca unui sistem social adus la zi, cu speranța că va fi tolerată pentru mesajul hristic mărturisit uneori cu curaj, nu are viitor.
O Biserică care folosește dubla măsură, adică una spune în Biserica și alta în fața lumii seculare, pentru propovăduirea credinței ortodoxe, în a declara deschis ceea ce crede, fără șiretenii și fățărnicii, nu are viitor.
O Ortodoxie lipsită de bărbăție mărturisitoare, care va încerca să justifice dreptul de a sluji liturgic doar prin social, nu are viitor.
O Biserică aliniată la duhul mondialismului ocult, la modelele filantropice străine de duhul Ortodoxiei, care va neglija modelul hristic și patristic al filantropiei diaconale tradiționale, care va neglija scopul filantropic, profetic, soteriologic, apologetic și ecumenic în același timp, sub forma dialogului teologic interreligios, ca misiune a Bisericii, acea Biserică va conduce la un creștinism post-Ortodoxie.
Speranța și steaua polară a Creștinismului rămâne doar Ortodoxia mărturisitoare în duh și-n adevăr, Ortodoxia Sf. Părinți, care își arată razele ei mântuitoare în Ortopraxie, adică Filantropia Faptelor Diaconale de pe Calea cea Dreaptă, ca rod al Harului și al Filatropiei Cuvântului, ce încununează Liturgia de după Liturghie.
Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ
15.10.2012

Acest subiect a fost titlul conferinței pastorale de toamnă, ținută de pr. Mihai VALICĂ la sediul protoieriei Câmpulung Moldovenesc pe 15 oct. 2012.
Vezi: Franz-Xaver Kaufmnn, în Kirche begreifen. Analysen und Thesen zur gesellschaftlichen Verfassung des Christentums, Freiburg-Basel-Wien, 1979; Bernard Rootmensen, in Vierzig Worte in der Wüste. Werkbuch für Gemeinden zur Krise von Kirche, Glaube und Kultur, Düsseldorf, 1991; Wilfried Härle, Kirche und Gesellschaft, Stuttgart 1989.
Idem, pp. 193-195.
Marcu 2, 17.
Sirah 38, 12, 4, 6‑10, 12‑14.
Sirah 38, 14.
Vezi Luca 10, 38-42.
Reply With Quote