Sintagma ,,prilej de sfanta suferinta"ma duce cu gandul,pastrand proportiile, la Sfantul Ignatie Teoforul.Lumea actuala a eliminat sintagma,pronuntata public este calea cea mai scurta spre balamuc.Este si acesta un simptom al instrainarii radicale spre care ne indreptam,in care nebunul ratacit in umbra mortii vrea sa se vindece singur si mai ales fara spini si fara cruci in cale,poate doar la marginea drumului si doar decorative.In acest context al absurdului este imposibil ca fiica preferata a nebuniei,invidia,sa lipseasca,cand esti gol cauti sa-ti umpli haul si tacerea cu orice,chiar si dand prin gandul invidiei cu pietre in propria ta fiinta.Conteaza sa nu auzi tacerea,de asta fuge toata lumea asta,de tacerea asta a nimicului pe care l-am sadit in noi,buruieni peste lumina chipului ce ne aducea aminte ce trebuia sa fim.Bat campii,scuze.