Puntea de aur
Odată, o femeie care căuta cu deznădejde pe Dumnezeu, a strigat:
- "Ce departe stau de Tine! Eu aici, în puterea tuturor păcatelor si a neputințelor, iar Tu, acolo, sus, în cerul fără pată... Îndrăzni-voi eu a crede că pot ajunge la Tine peste prăpastia aceasta înfricosătoare?"
Si tânguindu-se, femeia plângea ...
Atunci, Dumnezeu i-a trimis o vedenie în somn.
Din văzduhul plin de lumină, pogorî spre femeia adormită, un chip alb de Cosânzeană dumnezeiască. Îmbrăcată în strai de lumină, cu privirea plină de roua cea de diamante ceresti, având în mâini jerbe de flori neatinse, divina, arătare grăi:
- "Iată, am venit la tine, trimisă de Dumnezeu, care a auzit strigătul tău sincer si îndurerat... Am venit să-ti aduc lămurirea. M-am adus pe mine însumi. Eu sunt puntea dintre voi, oamenii, si bunul Dumnezeu.
Femeia întrebă, având obrazul scăldat în lacrimi:
- "Dar cine esti tu, fecioară de lumină?"
Si ea răspunse:
- "Sunt rugăciunea !"
Si de-atunci, femeia aceea nu s-a mai tânguit.
|