[Florin-Ionut]

Dacă tot a fost azi o zi specială de post, am căutat să mai citesc ceva despre postul negru.

S-a găsit un român care a tradus cîteva pagini bune dintr-o carte pe care a uitat însă să o prezinte. Dacă veţi fi suficient de curioşi să parcurgeţi tot textul de mai jos, veţi înţelege că autorul demonstrează în limbaj de specialitate care este sensul postului negru periodic, de ce este indicat să postim nemîncînd (aşa cum procedau oamenii în vremuri ancestrale, cu mii de ani în urmă - nota mea).

Voi sublinia pasajele care mi se par mai interesante pentru cei care nu vor avea răbdarea să citească toate părţile.

"Celulelor, la fel ca oamenilor, nu le place să stea aburind în propria lor mizerie. Produsele lor de excreţie sunt eliminate prin sistemul circulator şi limfatic; cele depozitate în sînge sunt transportate în ficat si rinichi pentru a fi administrate. Acolo, ele sunt transformate în alte substante mai folositoare, sau sunt eliminate din organism, de obicei sub forma de scaun, urina, transiratie si respiratie. Cînd toxinele se aduna în organism mai repede decît e capabil organismul sa le elimine, sanatatea celulei e perturbata si astfel încep fazele initiale ale multor boli. Aceasta situatie este cunoscuta în traditiile curative din orient de mii de ani. E numita sînge otravit, si se refera la prezenta în sînge a unei poveri toxice coplesitoare pe care organismul nu o mai poate tine sub control.

Celulele sunt alcatuite dintr-o multime de elemente care pot fi afectate de toxine: ADN-ul, mitocondriile si membrana celulara. Fiecare celula la rîndul ei traieste într-o matrice extracelulara a carei sanatate e cruciala. Iar toate acestea pot fi afectate de supraîncarcarea cu toxine.

Nefiind un program de software, ADN-ul e descris mai corect ca fiind o componenta extrem de flexibila a celulei; acesta nu este fix, ci foarte mobil si în multe instante îsi poate rearanja structura. Catena de ADN din fiecare celula e extrem de sensibila la toxine, în special la substante petrochimice sintetice. ADN-ul se degradeaza în mod constant si e reparat de celula; însa cînd nivelul de toxicitate e atît de mare încît celula sau organismul nu le poate face fata, ADN-un din celula deseori se degradeaza atît de mult încît nu mai poate fi reparat.

Mitocondriile sunt bacterii care traiau independent si care au fost încorporate în structura mulor tipuri de celule vii. Ele oxideaza, adica ard, ATP (adenozin trifosfat), în prezenta oxigenului pentru a produce energia de care celulele au nevoie pentru a trai si functiona. Mitocondriile contin de asemenea si catene de ADN, care, desi pîna acum erau considerate irelevante, pot la rîndul lor sa fie deteriorate de supraancarcarea cu toxine, afectînd astfel sanatatea mitocondriilor. În timp ce ADN-ul din nucleii celulari e protejat de catre enzimele de detoxifiere care reduc chimicalele toxice si metalele grele, ADN-ul mitocondrial si alte componente ale celulei par a fi mult mai susceptibile. Cînd nu mai functioneaza bine, apare o scadere semnificativa a nivelului de energie al întregului organism. Multe perturbari în functionarea acestora pot duce la conditii mai serioase, cum ar fi oboseala cronica.

Membrana celulara, alcatuita din acizi grasi speciali, serveste drept bariera de trecere între celula, celelalte celule si matricea extracelulara. Aceasta e împînzita de receptori considerati a fi porturi de comunicare. Acesti receptori analizeaza tot ce atinge celula si decid daca sau nu sa deschida o poarta în membrana celulara pentru a lasa substantele sa intre sau sa iasa din celula. Cînd celulele nu se mai pot detoxifica singure si sunt pline de toxine, aceste toxine încep sa se ataseze la membrana celulara si receptorii ei. Acest fapt bruiaza atît capacitatea celulei de a interpreta informatiile cît si trecerea substantelor din si în celula. Astfel celula nu mai poate excreta produsele nedorile si încorpora nutrientii cum se cuvine. O complicatie aditionala e faptul ca, odata ce o celula are toxine atasate, aceasta e modificata îndeajuns încît sistemul imunitar al organismului sa înceapa sa o atace - acesta e începutul vreunei boli autoimune.

Membrana extracelulara în care celulele sunt încorporate e o materie/substanta vie, nu doar un mediu intert care le cazeaza. E alcatuita din colageni si polizaharide ce formeaza un gel plin cu apa. Aceasta martice controleaza aprovizionarea celulei cu sînge. Daca matricea îsi pierde consistenta si densitatea, schimbul de nutrienti si produse de excretie din si înspre celula e împiedicat. Daca toxinele nu pot fi eliminate din zona, ele sunt depozitate deseori în aceasta matrice care înconjoara celula. Aici toxinele afecteaza flexibilitatea fireasca a matricei si interschimbul celular. Daca matricea e foarte afectata, celula va muri.

În timpul postului, putem observa cum corpul, foarte capabil si inteligent, începe de unul singur sa scape de toxine si resturi acumulate de-a lungul multor ani. - William Esser, Doctor

Sîngele e proiectat sa transporte nutrienti catre toate celulele organismului si apoi sa le scape de produsele de excretie. Odata ce sîngele, încarcat cu toxine, ajunge în ficat, unde acesta le descompune, ori le elimina din organism nechimbate, sau, daca e posibil, le transforma în altceva. Ca atare, ficaul are o capacitate uimitoare de a recunoaste structurile chimice si de a judeca ce schimbari moleculare sunt necesare pentru a dezstructura o toxina îndeajuns încît sa o faca inofensiva sau chiar folositoare. Odata ce toxina e identificata si daca ficatul hotaraste sa scape de ea, toxina e transportata în intestine sau in bila si excretate. Alte componente ale toxinei sunt în schimb trimise la rinichi, care le filtreaza într-o maniera similara si sunt excretate în urina. Alte metale grele sunt excretate într-o maniera diferita, fiind depozitate în par si unghii. Altele sunt excretate prin respiratie si prin transpiratie. Altele sunt, dpdv evolutiv, atît de noi si necunoscute încît sunt pur si simplu stocate în în celulele adipoase pîna cînd, în perioade precum postul, corpul are timp sa se concentreze exclusiv pe dezactivarea si eliminarea lor. Însa majoritatea sunt eliminate prin intermediul rinichilor si al intestinului, prin urina si fecale. Daca sîngele devine foarte supraîncarcat, atît de mult încît ficatul nu mai poate procesa toate toxinele pe care le contine, el intra într-o stare de supraîncarcare toxica, si multe produse de excretie pot astfel ramîne în si în jurul celulelor. În est, aceasta situatie e numita sînge otravit. Sîngele, pe masura ce transporta resturile departe de celule, circula de asemenea printr-o serie de canale numite sistem limfatic, într-o forma speciala, numita limfa. La intratea în sistemul limfatic, celulele rosii si alte mici proteine sunt separate din sînge, rezultînd un fluid transparent, numit limfa. Limfa circula prin sistem si si se revarsa în peste 600 de noduri/noduli localizati în întreg corpul. La intrarea în fiecare nod(ul), celulele albe verifica continutul limfei pentru a nu avea bacterii, virusi si toxine. În general, întreg sîngele e filtrat prin limfa înainte de a ajunge la ficat pentru a fi procesat în continuare. Majoritatea nodulilor limfatici - peste 60% - sunt localizati în tractul intestinal, unde scaneaza mîncarea ingerata si permit deseurilor din limfa sa fie excretate. Pentru a scapa de toxine, ficatul le face "lipicioase", fapt care determina toxina sa fie identificata drept ceva de care organismul trebuie sa se debaraseze, facînd-o în acelasi timp mai usor de manevrat. Un sistem de enzime hepatice, numite sistemul citocrom P450, e special destinat sa faca moleculele nedorite mai usor de manevrat. Exista o multime de enzime speciale în sistemul P450, fiecare specializata pe un alt gen de toxina. Acest sistem devine supraactivat în timpul postului, oglindind munca de detoxifiere a ficatului.

Au fost efectuate un numar de studii asupra a ce se întîmpla cu organismul în timpul postirii. Rezultatele sunt foarte intrigante."