[Florin-Ionut]

Schimbarile fiziologice din timpul postului

Multe dintre cele mai dramatice schimbari în organism au loc în primele 3 zile ale postului. Acestea se întîmpla în timp ce organismul trece la la o sursa de combustibil la o alta. În mod firesc, forma principala de energie folosita de organism este glucoza, care este un fel de zahar. Cea mai mare parte a ei este extrasa sau convertita din mîncarea pe care-o ingurgitam. Pe parcursul zilei, ficatul storeaza excesul de zahar într-o forma numita glicogen, la care poate mai apoi recurge, pe masura ce nivelul energetic scade între mese. Exista destul glicogen pentru a asigura energia pentru 8-12 ore, iar de obicei e epuizata în primele 24 de ore de post. (Odata ce corpul recurge la cetoza, adica la utilizarea grasimii ca si combustibil, acest nou combustibil e folosit pentru a restabili rezervele de glicogen ale organismului). Odata ce rezervele de glicogen ale ficatului s-au epuizat, corpul începe sa treaca la ceea ce se numeste cetoza, sau productie de cetone - utilizarea acizilor graşi pe post de combustibil în locul glucozei. Aceasta schimbare începe în general în a doua zi de post si se încheie în a treia zi. În aceasta perioada interimara nu exista glucoza disponibila, energia rezultata din grasimi e insuficienta, iar corpul înca are nevoie de combustibil. Asa ca acceseaza glucoza din doua surse. Mai întîi transforma glicerolul din rezervele de grasime ale organismului în glucoza, însa si acest lucru e insuficient. Asa ca face rost restul catabolizînd sau descompunînd aminoacizii din tesutul muscular si folosindu-i, în interiorul ficatului, la gluconeogeneza, adica producerea de glucozei. Între 60 şi 84 grame de proteină sunt folosite în această a doua zi: 2-3 uncii (1 uncie = 28,35 g) de ţesut muscular. În a 3-a zi producţia de cetone este suficientă pentru a produce aproape toată energia de care organismul are nevoie, iar proteinele din organism încep să fie cruţate. Corpul încă are nevoie de o cantitate foarte mică de glucoză, aşadar cam 18-24 grame de proteine sunt catabolizate, de la ½ la 1 uncie de ţesut muscular zilnic. Într-o perioadă de 30 de zile de post cu apă o persoană pierde în general maxim 1-2 livre ( pounds; 1 pound/ livră = 454 grame) de masă musculară. Această conservare a proteinelor este o adaptare evolutivă care protejează ţesutul muscular şi organele interne împotriva deteriorării în perioade de hrană insuficientă.

Începînd cu a treia zi, rata de descompunere a acizilor graşi din celulele adipoase continuă să sporească, ajungînd la maximum cam în a 10-a zi. În această primă perioadă de 7 zile, după ce organismul a trecut cu totul pe cetoză, se petrec cele mai intense descompuneri de ţesut gras. Pentru a-şi conserva proteinele, corpul începe de asemenea să caute surse de proteine ce nu aparţin organismului, cum ar fi: mase celulare neesenţiale, cum ar fi tumorile sub formă de fibroze, ţesuturi degenerative, bacterii, viruşi, sau alte componente organice care pot fi folosite pe post de combustibil. Acest aspect reprezintă principalul motiv pentru care postul produce efecte benefice asupra organismului. În plus, în această perioadă de cetoză intensă corpul se află într-o stare similară cu somnul – un ciclu de odihnă şi detoxifieri. Organismul începe să se concentreze pe eliminatea toxinelor şi vindecarea şi regenerarea ţesuturilor şi organelor afectate/ deterioarate.

Cetoza

Una din principalele schimbări fizice care au loc în timpul postului, cetoza, are loc doar cînd ingerarea de carbohidraţi (sursa principală de glucoză a organismului) scade destul de mult încît să oblige organismul să recurgă la depozitele de grăsime pentru a produce energie. În mod obişnuit, atîta timp cît sunt consumaţi carbohidraţi pe care corpul îi detectează, pancreasul secretă şi elimină insulină, folosită pentru a procesa glucoza pe care organismul o cîştigă de pe urma carbohidraţilor. Cetoza poate avea loc doar atunci cînd nivelul de insulină este aproape 0, şi numai dacă nu se ingerează nici un fel de carbohidtaţi sau zaharuri. Insulina din sînge inhibă eliberarea acizilor graşi din ţesutul adipos. Aceasta este o tactică de conservare evolutivă – în perioade cu hrană abundentă, tendinţa organismului de a-şi mări depozitele de grăsime este crescută. Aceste depozite de grăsime sunt stocate pentru perioadele cu puţină hrană, cînd va fi nevoie de ele.

Aşadar atunci cînd nivelul carbohidraţilor scade aproape de 0 pentru o perioadă mai lungă de 24 de ore, creşte producţia unei chimicale numită glucagon, secretată de ficat. Aceasta activează o enzimă din ţesutul adipos numită lipază, care începe procesul de lipoliză, sau conversia grăsimilor în cetone.
Acţiunile generatoare de cetoză şi lipoliză ale glucagonului, sunt dezactivate de pînă şi cea mai infimă cantitate de insulină de aceea în timpoul postului, pentru a maximiza cetoza, nu ar trebui să se ingereze carbohidraţi. Pe măsură ce postul continuă şi concentraţia de cetone din sînge rămîne mai mare decît glucoza, organismul începe să prefere cetonele sau acizii graşi ca şi sursă de energia în defavoarea glucozei.

Primul stadiu al producţiei de cetone e conversia trigliceridelor (trigliceridele sunt o formă de grăsime în sânge, formate dintr-o moleculă de glicerină combinată cu trei acizi graşi şi constituie cea mai mare parte a grăsimii digerate de oameni.) în acizi graşi şi glicerol. Aceste trigliceride sunt formate iniţial din reprelucrarea acizilor graşi , acetilcoenzima A (structură rezultată din unirea acidului acetic cu coenzima A, şi care este punctul de plecare în mai multe căi metabolice: biosinteza acizilor graşi, precursor al colesterolului corpilor cetonici) şi a glicerolului. În timpul postului, acest proces este inversat, transformînd trigliceridele în acizi graşi, acetilcoenzima A şi glicerol. Glicerolul e folosit în producerea zahărului, proces în urma căruia organismul primeşte în jur de 16 grame de zahăr zilnic, iar acetilcoenzima A e folosită la producerea cetonelor, acidului acetoacetic, acetonei şi acidului betahidroxibutiric. Inima şi, pe măsură ce postul continuă, creierul foloseşte aceste cetone ca sursă de energie. Acizii graşi sunt transportaţi prin sînge la ficat şi de aceea, în timpul postului, nivelul de grăsimi din sînge, inclusiv colesterolul, cresc.

Odată ce lipoliza sau conversia grăsimilor începe, primal pas pe care corpul îl face este să folosească ţesuturile de acizi graşi pe post de combustibil, dezintegrîndu-i în molecule mai mici. Majoritatea acizilor graşi sunt catene moleculare lungi, formate din 16-18 atomi de carbon. Aceşti acizi graşi sunt descompuşi succesiv în catene de carbon de cîte 2 atomi. Aceste catene de cite 2 atomi de carbon sunt folosite pentru a forma acetilcoenzima A şi ATP (Adenoyintrifosfat: este o parte din acizii nucleici ADN şi ARN, fiind compus din trifosfat, adenozină şi riboză. este acumulatorul de enegie necesară celulei prin înmagazinarea şi conversia energiei celulare după necesităţile metabolice.). Cea mai importantă formă de energie folosită de către mitocondriile (producătorii de energie) din celule e ATP, format de obicei din glucoză. Totuşi, corpul poate produce ATP şi din acizi graşi, cetone şi anumiţi aminoacizi.

Pe măsură ce corpul foloseşte depozitele de grăsime şi le descompune pentru a fi folosite, acestea sunt eliminate în ordine inversă depunerii lor: cele mai recente depozite de grăsime sunt folosite primele şi aşa mai departe. Pe măsură ce aceste depozite sunt descompuse, toxinele chimice din interiorul grăsimilor sunt eliberate. Fiecare din aceste toxine vor avea un efect diferit asupra stării organismului. (În plus, emoţiile asociate sau motivele pentru care le-ai acumulat vor fi de asemenea eliberate.)

În timpul postului, cînd corpul ingerează insuficienţi carbohidraţi din care să facă glucoză, acetilcoenzima A e trimisă în ficat, care o transformă în acid acetoacetic, acetonă şi acid betahidroxibutiric. Apoi ficatul pune acest acid acetoacetic în circulaţie, pentru a fi folosit de către restul organelor ca şi combustibil. Inima, creierul şi muşchii pot folosi această semidigerată formă de grăsime pe post de combustibil la fel cum foloseau glucoza, însă creierul tinde să prefere acidul betahidroxibutiric. Pe măsură ce postul continuă, ficatul începe să se concentreze tot mai mult pe producerea de cetone, iar cortexul renal, o zonă a rinichiului, se concentrează pe producerea a celei mai mari părţi din necesarul de glucoză.

Prezenţa multor acizi cetonici în sînge începe să încline delicatul PH al organismului înspre un mediu acid iar corpul lucrează pentru a corecta acest fapt prin diferite mecanisme, în general prin conversia bicarbonatului în dioxid de carbon, care este apoi expirat. Cînd şi această capacitate de compensare e depăşită, corpul începe să excrete cetone în urină, iar prin intermediul respiraţiei va excreta şi puţină acetonă, provocînd un gust ciudat în cavitatea bucală – un gust metalic sau chimic, cum a fost descris de unii oameni. Unele persoane folosesc teste speciale de urină, făcute pentru a detecta prezenţa cetonelor în urină pentru a determina cît de intens e implicat ogranismul în procesul de cetoză.