[Florin-Ionut]

Cetoză vs Cetoacidoză

Ocazional, unii medici se preocupă în legătură cu starea de cetoză indusă prin post. Există deseori o confuzie între cetoză şi cetoacidoză. Cele două procese sunt oarecum similare însă au o natură de bază foarte diferită. Cetoacidoza are loc atunci cînd concentraţiile de cetone cresc foarte mult în sînge datorită unor stări fizice anormale. Cel mai des suferă de aceasta alcoolicii şi cei cu diabet de tip I. POSTUL NU PROVOACĂ CETOACIDOZĂ. Cetoza are loc atunci cînd numărul corpilor cetonici din sînge ajunge peste limita considerată normală (0.2 mmol/l = milimoli/llitru), însă rămîn sub nivelele extrem de ridicate ce sunt asociate cu cetoacidoza. Cetoza e un aspect firesc integrat în funcţionarea organismului; cetoacidoza, în schimb, nu. Organismul e dotat cu mecanisme biochimice normale menite a regla nivelul de cetoză, durata acesteia precum şi procesul prin care aceasta are loc. Aceste mecanisme protectoare nu funcţionează în cazul diabeticilor de tip I şi al alcoolicilor.

Analiza compoziţiei sîngelui operată de rinichi în timpul filtrării acestuia joacă un rol important, fiind unul dintre aceste mecanisme de protecţie. Cînd rinichii înregistrează nivele mari de acizi cetonici în sînge, aceştia excretă amoniac pentru a compensa dezechilibrul acizi-baze din organism şi prevenind astfel cetoacidoza. Această reglare din partea rinichilor împiedică de asemenea organismul să piardă cantităţi mari de ioni de sodiu şi potasiu în urină în timpul postului, cantităţi care de altfel în timpul cetoacidozei ar putea fi pierdute. Numai în a doua zi de post, înainte de trecerea completă la producerea de cetone, corpul excretă cantităţi semnificative de sodiu şi potasiu în urină, această pierdere încetînd odată cu intratea completă în procesul de cetoză. Conservarea ionilor de sodiu şi potasiu ajută la menţinerea echilibrului electrolitic în timpul postului.

Cetoză versus Înfometare
Se face uneori o confuzie referitoare la diferenţa între înfometare şi post. Ocazional, unii oameni confundă cetoza cu înfometarea. Ele sunt două lucruri foarte diferite.

Se pierde multă grăsime în timpul postului, e unul din motivele pentru care atît de mulţi oameni aleg să postească din motive de sănătate. Grăsimea oferă 3, 500 de calorii per pound (1 pound/ o livră = 454 grame) fiind cea mai eficientă metodă de de stocare a energiei în organismul uman. Un gram de grăsime furnizează 9 calorii sub formă de energie, în comparaţie cu doar 4 furnizate de 1 gram de carbohidraţi sau de proteine. E nevoie de mult exerciţiu fizic pentru a scăpa de o livră de grăsime. Postul, în comparaţie cu exerciţiul fizic, cheltuie grăsimea extrem de rapid convertind-o în cetone pe care apoi le foloseşte ca furnizori de energie. Se pierd în general 1-2 livre pe zi în timpul postului. Cu cît mai multă grăsime există în organism, cu atît mai multă va fi convertită.

Înfometarea, pe de altă parte, înseamnă utilizarea proteinelor din muşchi şi organe drept combustibil. Acest lucru are loc numai după ce TOATE rezervele de grăsime împreună cu alte ţesuturi aflate în exces - bacterii, viruşi, tumori-fibrom, poluanţi stocaţi, etc - au fost epuizate. Odată ce toate celelalte surse de combustibil au fost utilizate, organismul începe să-şi folosească propriile sale proteine esenţiale drept combustibil. Aceasta înseamnă înfometare. Majoritatea oamenilor, chiar şi cei mai subţirei, au destule rezerve pentru a posti cel puţin 45 de zile, îngeneral mult mai mult, fără ca organismul lor să inceapă a folosi rezervele de proteine esenţiale. Pe măsură ce postul cu apă progresează, nevoia de alimente scade aproape spre zero, apărînd din nou, brusc, în momentul în care organismul şi-a folosit toate rezervele şi e pe punctul de a recurge la proteine. Aceasta are loc undeva între 45 şi 120 de zile, deşi au fost ţinute şi posturi mai lungi de atît. Cei care au experimentat aceste lucruri spun că foamea imensă ce i-a cuprinsîn acele momente nu poate fi confundată cu nimic. Această foame e în general considerată a fi primul indicator al faptului că e timpul să întrerupi un post extrem de lung.

Odată ce organismul a intrat complet în cetoză, începe munca de autovindecare. Seria de boli care sunt influenţate pozitiv de posturi lungi e remarcabilă.

Serul leptină, gena obezităţii şi scăderea în greutate

Postul prelungit (mai lung de 3 zile – timpul cît îi ia cetozei să se manifeste în întregime) produce cîteva schimbări interesante în organism. Spre deosebire de curele de slăbire, în timpul postului organismul se reprofilează în întregime pe o sursă complet diferită de energie. Încetarea ingerării de carbohidraţi şi trecerea la cetone provoacă multe schimbări în funcţionarea fiziologică, lucru ce nu se întîmplă niciodată în cazul dietelor. O schimbare importantă e faptul că termostatul alimentării e oprit o vreme pentru a fi repornit/ resetat la un nivel nou şi inferior. După un post prelungit, corpul tinde să prefere grăsimi, pe care le oxidează rapid în loc să le acumuleze, iar în schimb nu-i mai plac carbohidraţii, în special amidonul. Are loc în paralel şi o scădere a toleranţei la glucoză, ceea ce înseamnă că nu mai e nevoie de mult zahăr pentru a satisface o poftă. Rezultaul final e faptul că dorim mai puţină hrană, iar pierderea în greutate înregistrată în timpul postului tinde să se menţină.

Organismul va cere, în timp, ingerări sporite de alimente, însă aceast fapt necesită o perioadă mult mai îndelungată decît în cazul dietei. Schimbările asociate cu postul tind să dureze mai mult. Studii în care au fost implicate persoane obeze care au ţinut posturi îndelungate arată că sunt necesari de la 2 la 7 ani pentru ca respectivele persoane să-şi recapete greutatea iniţială, şi asta dacă nu fac nici o altă schimbare în ceea ce priveşte ambientul fizic, emoţional şi spiritual care a dus în primă fază la îngrăşarea lor. Postul pare să fie un fenomen necesar în mod regulat ca parte intergantă a unui stil de viaţă ales cu bună ştiinţă, şi ar trebui practicat cel puţin odată pe an sau la doi ani. Din punct de vedere evolutiv, pare necesar să trecem prin perioade de post regulate pentru a ne menţine sănătatea.

Pe măsură ce pierderea în greutate are loc, postul sporeşte în mod semnificativ sensibilitatea cu privire la ce fel de alimente sunt de dorit, sau necesare şi care dintre ele conferă o senzaţie de bine organismului. Aceast fapt pare să aibă loc, în parte, datorită unei conştientizări sporite a percepţiilor organului vomeronazal ( OVN, este un organ auxiliar al simţului olfactiv care se găseşte la multe animale. Numit şi organul lui Jacobson ).
Toate mamiferele posedă acest organ; e localizat deasupra palatului (peretele superior al cavităţii bucale), în spatele nasului. Are o singură funcţie: identificarea substanţelor pe care le ingerăm. Molecule din aerul pe care-l respirăm şi din mîncare sunt izolate şi trimise organului vomeronazal, unde sunt ataşate receptorilor de acolo, care comunică direct cu creierul, fiind conectaţi în acea parte a creierului care se ocupă cu analiza moleculelor. Fiziologia şi comportamentul se schimbă, uneori semnificativ, ca răspuns la informaţiile primite. De exemplu, se ştie că femeile care trăiesc împreună vor ajunge să aibă menstruaţia în aceeaşi perioadă a lunii. Un cercetător, intrigat de acest fenomen, a prelevat transpiraţia unui voluntar, a diluat-o în apă distilată în cantităţi de 1/1.000.000, şi apoi a aplicat-o pe buza superioară a altor femei din respectivul oraş. În cîteva luni, toate aceste femei au început să aibă menstruaţia în acceaşi perioadă a lunii. Organismul a iniţiat un răspuns fiziologic foarte specific, bazat numai pe stimularea primită din partea unei substanţe ce-a fost în prealabil diluată cu 1/1.000.000.

Devenim din ce în ce mai puţin sensibili la informaţia pe care creierul nostru o primeşte de la OVN. Însă după o perioadă de post organismul devine extrem de sensibil la tot ce transmite acest organ. Mirosurile încep să fie percepute tot mai puternic. Această sensibilitate sporită se extinde şi asupra modului în care organismul răspunde la mîncare. Postul îţi permite să dezvolţi o nouă şi mai bogată relaţionare cu propriul organism; acesta va începe să-ţi sugereze ce mîncăruri preferă, ce mîncăruri sunt bune şi de ce fel de hrană are nevoie, toate acestea prin intermediul comunicării subtile existente între creier, OVN şi capacitatea de conştientizare. În general, pentru o lungă perioadă, organismul tău va pofti rareori amidon, carne şi zaharuri.