Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Nu este mai puțin adevărat că, atunci când vroiau să fie foarte lirici, când "cântau de jale", evreii cântau numai din voce, lăsând instrumentele la o parte. Știm asta, inclusiv dintr-un...psalm. Acela care, prin meritul formației BoneyM, a ajuns superhit: "La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am amintit de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre".
Să fie acesta un motiv pentru care litrughiile bizantine par mai triste, însuși termenul de "a psalmodia", sugerând cântec de jale ? În direcția aceasta, se fac, în prezent, în Biserica Greco-Catolică exagerări. Episcopul nostru (care, ca formație, este...liturgist !) a introdus cântări pe nas, în manieră ortodoxă, spre mirarea și consternarea generală.
|
Cantul bizantin, dupa cum ati remarcat, are acest caracter de jale deoarece exprima cantarea omului cazut in pacat. In special imnografia Triodului, ne arata cum Adam si Eva au plans cu amar, s-au tanguit, dupa izgonirea lor din Rai. Acest moment constituie insasi baza traditiei muzicale a evreilor, mostenita apoi in cantul bizantin, dar si in cel gregorian poate intr-o mai mica masura.
La cateva generatii dupa protoparinti, Vechiul Testament il aminteste pe Iubal, parintele celor ce canta din fluier si chitara. Foarte interesant, aceste prime instrumente pomenite de Scriptura, imita intrucatva actul natural al emisiei vocale ce foloseste "coloana de aer" si "corzile vocale".