Creștinismul consider că are nevoie mai mult de trăire decât de vorbire. Prea ades ajungem la „certurile de cuvinte” pe care Apostolul ne spunea să le evităm. Cred că trebuie să ne mărturisim credința atunci când este cazul, și să evităm a ne defini doar prin opoziție cu cineva. Ortodoxia trebuie să fie cunoașterea lui Hristos. Despre El, despre felul în care Îl cunoaștem, dacă Îl cunoaștem, despre viața pe care o trăim cu El, în adevăr și în dragoste, mi se pare că se vorbește mai puțin.

Iar dacă noi suntem în Biserica cea una, înseamnă că numai noi Îl cunoaștem pe Hristos. Dacă așa este, atunci ceilalți trebuie să vadă asta la noi, să vadă lumina Lui, dragostea Lui, pacea Lui, într-un cuvânt, harul Lui în toate faptele și vorbele noastre. Asta e dreapta mărturisire.

Iar dacă nu putem face asta, poate ne lipsesec roadele Duhului Sfânt. Și fără ele nu ne putem socoti drept-măritori. Deci să lucrăm întâi, să le dobândim, ca să avem ce dărui, cu ce-i hrăni pe cei ce nu le au, pe cei flămânzi.