[vsovivivi]

Iar că soarele nu e sferic spre noi reiese tocmai din luminanţa constantă pe întreg discul văzut de noi când soarele este la zenit. Dacă soarele ar fi fost sferic spre noi, aşa cum este luna sferică spre noi, atunci musai am vedea cum spre lateral luminanţa scade; deci de la centru spre marginea discului solar ar trebui să vedem o culoare mai portocalie.

Din moment ce vedem un disc de aceiaşi culoare şi aceiaşi luminanţă peste tot e clar că soarele spre noi nu este sferic ci un disc astfel că soarele doar împreună cu luna formează o sferă perfectă la eclipsa de soare când se vede că din partea nevăzută a lunii nu se deviază lumina şi nu se formează aureole sau efecte luminoase deci e clar că luna e semisferică sigur, iar soarele poate să fie semisferic cu partea rondă nu spre noi sau ca un disc. Totuşi din argumente energetice ar trebui să fie semisferic şi el.

Luna fiind de ghiaţă şi soarele de foc impun sub ele prin medii şi în jurul lor trasee curbe ale radiaţiei luminoase şi electromagnetice.

Efectele observabile ale creaţiei finite, ale curbării imaginii şi a luminii prin mediu sunt foarte frumoase.

De exemplu:

1. La polul nord când este vară avem mişcarea soarelui în cerc în jurul axei stelei polare fixe şi la fel la polul sud când acolo este vară soarele se învârte în jurul axei cereşti sudice. Învârtirea ţine 3-6 luni când e zi polară şi apoi urmează noaptea polară cu efectele aurorelor boreale.

2. Cum noi vedem doar faţa de la zenit a lunii şi a soarelui oriunde s-ar afla ele pe cer, e clar că imaginea lunii şi a soarelui şi lumina merge în curbă, iar lumina care ajunge la noi de la lună face şi ea curbă deci soarele luminează oglinda plană a pământului şi mărilor care luminează luna care luminează pământul şi lumina pământului luminat de lună iar se vede de sus din cer. Deci avem parcurgeri curbe ale imaginii şi ale luminii prin păturile de aer plane aşezate peste pământ şi mările din lateral prin reflexii multiple din oglinda plană a pământului şi mărilor acoperită de păturile de aer de diferite temperaturi şi pe înălţime şi pe lateral.

3. La mijlocul pământului denumită zonă ecuatorială în teoria absurdă a pământului sferic, zilele tind spre a fi egale cu nopţile şi deşi soarele şi luna sunt mereu deasupra oglinzii plane făcută din pământul şi mările şi păturile de aer şi de nori avem iluzia din pricina că imaginile şi lumina merg în curbă şi din pricina unghiurilor de refracţie, avem impresia că soarele răsare şi că apune deşi nu este defapt vorba decât de efecte optice, căci practic soarele deşi este mereu deasupra el se apropie sau se depărtează de locul în care te afli şi apropiindu-se se vede la un momendat răsăritul şi depărtându-se apare la un momendat apusul deşi ar trebui să vedem mereu cum se micşorează şi rămâne sus deasupra orizontului şi apare apoi brusc în partea aialaltă din pricina finităţii creaţiei. Nu vedem aşa din pricina curbării luminii şi a imaginii prin medii şi datorită fierbinţelii sau răcirii mediilor.

4. Că avem de-aface cu o creaţie finită şi mică se deduce când constatăm că deşi mergem drept pe deasupra mărilor şi pământului ajungem de unde am plecat de parcă am fi pe o sferă deşi noi mergem într-un plan paralel cu pământul şi mările care-l înconjoară pe lateral. Unii invocă teoria planetară şi bagă mâna în foc crezând în sfericitatea planetei Terra, când defapt avem o semisferă de pământ care şade pe nimic şi pe lateral sunt mările iar deasupra în zona plan denivelată avem munţii şi văile, suprafaţa uscată. NU revin cu argumnetele care susţin şi contrazic teoria geocentrică planetară sau heliocentrică planetară, teorii care sunt absurde şi satanice dealtfel având la bază infinitatea creaţiei în timp şi spaţiu, ceea ce implică defapt veşnicia creaţiei adică defapt ideea că nu există o creaţie făcută de un creator ci este aşa dintotdeauna.

5. Electromagnetismul sesizat de busole pe suprafaţa pământului se datorează învârtirii stelelor în jurul axei polare nordice care trece prin steaua polară şi invers cele din sud care se învârt în jurul axei ce trece prin centrul ceresc sudic în jurul căreia se învârt stelele din partea de sud. Aceste mişcări ale stelelor care nu-şi schimbă semnele formate din stele în mişcările lor împreună cu soarele şi luna formează fluxurile electromagnetice şi centrurile electromagnetice de deasupra astfel că prin axa polară vin fluxuri electro-magnetice şi ies prin axa cerească sudică şi avem astfel două motoare perpetue care învârt soarele şi luna pe cer impunând acele mişcări care aduc pe pământ anotimpurile şi vremile precum şi vânturile datorate diferenţelor dintre zonele cu frig şi cele calde şi dintre zonele uscate şi cele pline de umiditate.

6. În jos avem rondul pământului de o anumită adîncime, mai mică decât 13.000 km, după care urmează nimicul, adică nu mai este nimic creat dedesubt astfel că pământul şade pe propria lui întăritură, căci cu cât te duci în jos pământul este tot mai apăsat de pământul de deasupra deci mai dens iar mările de lateral cu cât mergi în jos în apă creşte presiunea şi cum peste tot avem pământ sub ape, chiar în groapa marianelor, e clar că greutatea pământului a făcut să se deplaseze pământul spre lateral până ce a umplut tot 'vasul' astfel că avem în general pământ care stă pe nimic şi deasupra sunt apele mărilor şi avem pământ care nu este acoperit de apele mărilor.

7. Deasupra pământului şi apelor începe tăria cerului şi întinderea tăriei merge până sus la apele de deasupra cerului care nu curg şi nu se adună în adunări ca să formeze mările, iar această necurgere apare de la o anumită altitudine sesizată de cosmonauţi, denumită de ei distanţă de la care apare imponderabilitatea adică de acolo în sus corpurile şi apele nu mai cad spre pământ ci stau într-o mişcare pe deasupra. Apele cele de deasupra care nu curg sunt însă deasupra stelelor, a soarelui şi lunii, adică acolo sus de tot.

8. Iar locuinţa Domnului este în om şi la mijlocul Creaţiei în Soare şi în Lună şi în Stele, creaţie care are două trupuri: văzutele care se văd cu ochi trupeşti şi care trec fiind trecătoare şi nevăzutele care se văd cu ochi duhovniceşti şi care se înveşnicesc precum şi nevăzutele care sunt şi nu se văd dar care se vor vedea cândva. Sfinţii văd ambele trupuri simultan, iar omul are defapt 4 ochi, şi câte două perechi de simţuri, unul ceresc duhovnicesc şi unul trupesc iar trupul cel veşnic se formează şi se înnoieşte şi la el lucrează Dumnezeu spre o nouă facere şi o nouă renaştere, după cum este scris: 'Noi le facem pe toate'. Problema este că şi păcatul lucrează în ascuns şi dracul şi omul şi mândria încurcând lucrul Domnului astfel că se va vedea cândva şi ceea ce s-a lucrat în ascuns de către cei ce şi-au băgat botul şi mâna acolo unde nu le fierbea lor oala stricând frumuseţea şi bunătatea creaţiei.

Deci Creaţia este foarte simplă şi frumosă şi bună şi plină de înţelepciune fiindcă din iubire şi bunătate a făcut-o Dumnezeu şi ca să să se înveşnicească ea întru odihna Domnului.