Cred că am putea spune că Mântuitorul S-a atins de ape, sfințindu-le. Însă nu putem spune că ar fi prezent cu ființa Lui în apa pe care o bem, ci doar cu harul, adică energiile Sale dumnezeiești, necreate, de care este plină Biserica, mai ales în Sfintele Taine.
Iarăși nu mi se pare potrivit să măsurăm harul, să spunem că ceva este mai sfințit decât altceva. Energiile sfințitoare nu sunt desprinse de persoana lui Dumnezeu.
Cum explica părintele Stăniloae printr-o analogie, este ca apropierea dintre doi oameni care se iubesc, și între care circulă niște energii nevăzute, nepalpabile, dar pe care le simțim și ne împărtășim de ele. Un om care te iubește îți dă o anumită putere sufletească. De asemenea, extrapolând, îți face plăcere să mănânci sau să bei ceva făcut de mâna lui, pentru că simți că ceva din sufletul lui s-a transferat cumva acolo, dacă a lucrat cu dragoste.
Cu atât mai mult ne întâresc, ne dau putere lucrurile de care S-a atins Domnul, în Duhul Sfânt. Căci în Duhul Sfânt este chemat de fiecare dată Mântuitorul de către preoți, și suntem încredințați de El că de fiecare dată răspunde chemării.