Într-adevăr adunarea papistă este moștenitoarea duhului imperialist roman și de acest duh și este și a fost în mare parte inspirată, adică de un duh lumesc, de o gândire trupească, închipuind o împărăție a lui Dumnezeu, conformă doar într-o oarecare măsură cu autentica revelație divină, asemenea marilor lor rivali cărora le și seamănă, talmudiștii. Biserica lui Hristos merge însă pe căile autentice ale revelației divine, pe calea autentică a adevăratei Sfinte Tradiții, fiind călăuzită de Duhul Sfânt, iar nu de duhul profan al imperialismului romanist.
Biserica este într-adevăr împărăția lui Dumnezeu, în așteptarea împărăției eshatologice, care însă este deja prezentă aici în noi și printre noi. Biserica lui Hristos este Împărăția celor născuți din nou, din Dumnezeu, la o viață nouă în Hristos, așa cum ne învață Sfântul Nicolae Cabasila și toți Părinții autentici ai Tradiției.
Nașterea din Dumnezeu. Numai nașterea din nou, de sus, din Dumnezeu legitimează purtarea numelui de creștin. Numai credința în Dumnezeul cel adevărat și cunoașterea adevăratului Dumnezeu poate legitima purtarea numelui de creștin. În afara acestor premise purtarea numelui de creștin este ilegitimă.
Este vorba deci despre credința adevărată, iar aceasta nu doar în conținutul ei doctrinar ci mult mai mult în conținutul ei de experiență și de raportare prin ea a omului la Dumnezeu și la Hristos. Credința de fast-food nu mântuiește. Sfinții Părinți și teologii autentici ai Bisericii întotdeaua au vorbit despre credință referindu-se la fenomenul autentic al credinței. Și numai printr-o credință autentică, serioasă și tratată cu toată seriozitatea putem vorbi despre mântuire și mai ales despre nașterea din Dumnezeu. La Sfântul Chiril lucrul acesta se vede și în citatele acestea și în toată opera lui, și este în mod evident că aceasta era învățătura lui, că nașterea din Dumnezeu nu are loc fără credință, fără credința adevărată și autentică în Dumnezeu, în Hristos, etc, și nu are loc fără credința personală, adică a fiecăruia dintre noi, spre deosebire de ceea ce cred unii sau alții așa ziși ortodocși cum că nașterea din Dumnezeu ar avea loc printr-o mărturisire formală și formalistă, și mai mult făcută de alții, în numele celui botezat când nici nu știe pe ce lume trăiește.
Adevărata viață în Hristos, nu una trucată, trebuie să treacă deci printr-o adevărată naștere din Dumnezeu. Însă lucrurile nu se opresc la credință. Pentru ca Hristos să ia cu adevărat chip într-un om și ca astfel acel om să poată fi cu adevărat numit un creștin, nu doar un simplu botezat oarecând, pentru ca să devină cu adevărat o persoană creștină, iar nu un individ "creștin" al societății fast-food, procesul de naștere, de înrădăcinare autentică în Hristos și în Duhul Sfânt trebuie să meargă dincolo de credință, dincolo de harul premergător și chiar dincolo de harul Botezului: trebuie să se treacă prin calea poruncilor lui Hristos, trebuie să se treacă prin calea răstignirii, a morții și a învierii în asemănarea mistică cu calea pe care Hristos Însuși a parcurs-o. După cum foarte clar spune Hristos în Evanghelia după Ioan rămânerea în cuvântul lui Hristos ne garantează cunoașterea adevărului și primirea libertății, și numai în astfel de context putem discuta despre o viață cu adevărat liberată spre Dumnezeu și în Dumnezeu, în adevăr. De aceea și spuneam că pentru o autentică naștere din Dumnezeu rămânerea în cuvântul lui Hristos este obligatorie, altfel este o naștere de fațadă, una exterioară, una care nu atinge fibrele cele mai profunde ale spiritului. Rămân și răstignirea, moartea și învierea mistică cu Hristos.
Cam așa au fost și sunt tratate lucrurile prin prisma Sfintei Tradiții a Bisericii lui Hristos. Și cum Hristos vorbea despre două căi, una strâmtă pe care merg puțini la viață și una largă, și aici se poate vorbi despre două căi care ni se deschid înainte: calea regală a Sfintei Tradiții a Bisericii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte calea tradițiilor strămoșești și a creștinismului fie de fast-food, fie de peticeală. Toată problema este ca aceia care au ales calea mai largă, tradițiile strămoșești și creștinismul de peticeală să nu pretindă că ei sunt calea regală a Tradiței Sfinte, să se țină băiețașii în limitele lor, acolo cuminți în banca lor, în spoiala lor de creștinism.
"Prin acest fapt (al împroprierii firii umane, individuale și generale, de către Domnul) fiecare dintre noi avem putința de a ajunge <<personalități>> creștine, în măsura în care acceptăm ca unic subiect al firii noastre pe însuși Logosul dumnezeiesc, și în care <<persoana>> noastră este chiar aceea a Lui - în care <<nu mai sunt eu cel care trăiește, ci Hristos trăiește în mine!>> Din punct de vedere religios, cel care nu acceptă această înlocuire a propriului <<eu>>, cu acela al lui Iisus Hristos, nu a murit, ca să vieze în El - acel în Hristos al Sfântului Apostol Pavel -, și nu a primit o reală personalitate creștină și o adevărată viață, nu poate forma un <<alter Christus>>, cu propria fire omenească" (Nicolae Chițescu, teolog dogmatist ortodox)
„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el și nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu și fiii diavolului: oricine nu săvârșește dreptatea și nu-l iubește pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)
|