Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
„Lacomul de averi nu se bucură niciodată de cele pe care le are, ci se mâhnește pentru cele care îi lipsesc.”
|
Ei bine, iata un cuvant care imi starneste o intrebare: frate, cum talcuiesti cuvantul acesta
atunci cand avem in vedere "averea" duhovniceasca?
"Lacomia" insetatului de Hristos, a celui care isi vede groapa (si viermusii) dinlauntrul sau, a celui care striga din miez-de-intuneric spre Lumina....
nu este, oare,
binecuvantata mahnire pentru cele duhovnicesti care ii (NE) lipsesc?
Intrucat sunt averi si averi...
Lacomii si lacomii...
Nebunie si nebunie...
Vezi cum se rasuceste talcul vorbei chiar sub ochii nostri?.... Vezi cum "se joaca" pocainta, intocmai ca un delfin in apa insorita-a marii?...
Sau, poate, iarasi ma insel?...
Talcuieste te rog sau, mai indraznet: riscati si fratia voastra o opinie binecuvantata de Domnul!....:)
P.S. Mijesc un gand: sa fie cuvantul, in Domnul, catre "a avea"?
Sau, mai degraba, zbatere in
a fi fiinta intru Fiinta?....
Indraznesc si eu, alaturindu-ma de unul singur, trufas (si sigur pe nedrept), in grupul "babelor bibliofile" lansate de Mihail'c pe un alt topic....