Eu cred ca este si necesitate si dorinta.
Parintele Porfirie insista mult pe faptul ca daca te rogi cu impotrivire launtrica, iti face mai mult rau decat bine. Dar si el si altii spun ca „Dumnezeu daruieste rugaciunea (cea adevarata) celui care se roaga”....eu am inteles din astea ca trebuie sa lupt cu mine astfel incat sa ma rog cat mai mult, dar sa ma opresc daca simt impotrivire launtrica, adica daca nu reusesc sa simt deloc dorinta sa ma rog. Cred ca pare cam fara sens ce am zis. Ideea era ca uneori chiar daca nu ne arde de rugaciune totusi exista inlauntru o dorinta pt rugaciune - in situatiile astea cred ca poti plusa pe acea dorinta si astfel te poti ruga fara ca sa predomine impotrivirea launtrica chiar daca tu nu aveai chef. In alte situatii acel imbold interior catre rugaciune lipseste cu desavarsire si daca nu reusim sa il „reactivam” ori sa ne concetram pe el, cred ca e mai bine sa nu ne rugam. Desigur aceasta e doar intelegerea mea.
Un topic ziditor, felicitari!