Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Doamna Maria Elena,
ati pus o problema cu totul importanta in postarea dvs. si cred ca ati scris foarte just, in orice caz eu sunt cu totul in acord cu mesajul dvs.
Cat priveste afirmatia de mai sus, pe care am selectat-o, as dori sa precizez un singur lucru, o opinie pe care o exprim in urma framantarilor mele de ani intregi, izvorate in primul rand din necazurile mele de om mult pacatos si din nevoia de Dumnezeu.
Cu vremea, am ajuns la concluzia, probabil eronata dar care se mentine inca in mintea mea, ca Mantuitorul este ascultat de Tatal nostru. Ca rugaciunea Lui este implinita de Tatal.
Intrucat, rugaciunea din gradina Ghetsimani, la care cred ca v-ati referit, nu se reduce la prima parte, in care Hristos se roaga sa treaca de paharul amar... Aceasta prima parte a rugaciunii eu o consider doar o instiintare, o aducere la cunostinta, ca sa zic asa, a starii omenesti care consta in frica si durere. Hristos aduce la cunostinta Tatalui ca Ii este tare greu si ca ar vrea sa fie izbavit de povara, vesteste ca omul este mult impovarat de suferinta grelei incercari si, ca intr-un fel, nu o poate duce singur... Isi declara, cu o cutremuratoare onestitate, limita Sa ca om, insasi limita conditiei omenesti.
Insa aceasta este doar introducerea, prima parte a rugaciunii!
Adevarata rugaciune, cred eu, o ridica Domnul nostru, ca pilda pentru noi, abia in a doua parte; as parafraza cam asa, Dumnezeu sa ma ierte si sa ma iertati daca gresesc grav (si sa ma indreptati, daca e cu putinta): Tata, eu ma simt depasit de situatia in care ma aflu si as vrea sa dau inapoi.... mi-e prea greu... vad ce va urma si ma cutremur... e prea mult pentru mine... INSA stiu Voia Ta si cunosc increderea Ta in Mine. Asa incat, cum Eu, cu firea mea omeneasca, doar atat pot, iata iti marturisesc neputinta mea si toate ale mele. Dar am la randul Meu incredere in Tine si iubesc Voia Ta. Stiu ca Voia Ta e buna, e desavarsita, e Sfanta. Faca-se, asadar, Voia Ta sfanta, iar nu voia mea omeneasca! Fie ca Vesnicia Ta sa acopere intru totul trecerea mea prin timp! Sfinteste-ma cu scumpa si sfanta Voia Ta! Nu ma lasa victorios in timpul meu, ci smulge-ma din el, invins aici dar triumfator in Casa Ta! Si, cunoscindu-Ti dragostea si durerea de nespus in cuvinte omenesti, te rog, Tata, nu Te lasa impresionat de durerea Mea, nu Te pleca ACUM, in ceasul cel mai greu, la plansul carnii Mele, ci asculta duhul Meu care e mai tare decat carnea mea infricosata: fa Tu, desavarsind, ceea ce Eu, cu firea mea omeneasca, am izbutit sa duc doar pana aici. De aici, eu nu mai pot. Fie ca mai departe sa plineasca Voia Ta lucrarea inceputa de Mine. Faca-Se, asadar, Voia Ta! Iata, doar atat Te rog Eu: sa nu Te poticneti de glasul carnii Mele ci sa ma sfintesti intru totul, tinindu-ma pana la capat in Voia Ta, iar nu a Mea, Omul! Nu carnea mea sfasiata ascult-o Tu, ci cuvantul duhului Meu care inseteaza la Tine! Tata, izbaveste-ma de plansul carnii mele infricosate! Poarta-ma peste ea, ca sa implinesc Voia Ta!
Iata, aceasta si nu a alta e rugaciunea Mea! Te rog, implineste-o.
Si Tatal a ascultat rugaciunea, implinind-o, pentru mantuirea noastra, spre Slava Lui, laudat fie in vecii vecilor! AMIN+
|
1. Mesajul meu, cam abrupt si poate cam dur, n-am vrut sa fie datator de deznadejde.
N-am vrut sa se inteleaga ca degeaba ne rugam ca oricum Dumnezeu nu ne ajuta daca nici macar Fiului Sau nu I-a indeplinit rugaciunea. Am vrut sa spun din nou (de multe ori am facut-o) ca ne tamaduim de boala(boli) doar daca tamaduirea noastra este spre mantuirea noastra. << NU CUNOASTEM NICI O BOALA CAREIA TU SA NU II POTI ADUCE TAMADUIRE, DACA TAMADUIREA ESTE SPRE MANTUIREA CELOR CE SE ROAGA TIE. Pe multi bolnavi i-ai ajutat sa se intareasca in credinta si in rabdare, si sa ia plata pentru osteneala lor. Si acestia, fara sa primeasca tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si i-au multumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost adusi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea ingusta a mantuirii.” (Acatistul Sf. Ierarh Nectarie din Eghina, noul facator de minuni, aparut in cartea „Noi minuni ale Sfantului Nectarie” tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Galaction, Episcopul Alexandrei si Teleormanului la Editura Egumenita, Galati, 2003, pag.152).
2. Eu as fi vrut sa se inteleaga ca Boala nu este neaparat o pedeapsa, sau... chiar pedeapsa fiind, se transforma in indreptare; pentru ca ce altceva este Canonul?
Eu as fi vrut sa se inteleaga ca Dumnezeu ne iubeste si ne cere sa-L iubim si sa-I cerem ajutorul in tot ce facem. Daca ingaduie boli sau alte incercari grele, nu inseamna ca nu ne iubeste. Asta mi se pare esential.
3. Eu cred ca putem sa fim intariti in purtarea Crucii, doar gandindu-ne ca insusi Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos, Om Adevarat (adica om fara de pacate), a facut asta.
4. Dumnezeu vrea sa-I cerem ajutorul, pentru ca, fara El nu putem sa facem nimic, pentru ca”destoinicia noastra e de la Dumnezeu” << Eu sunt vița; voi, mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.>> Ioan 15,5 <<nu că de la noi înșine am fi destoinici să pretindem ceva ca venind de la noi; dimpotrivă, destoinicia noastră e de la Dumnezeu>>2 Corinteni 3,5.
5. Mesajul dumneavoastra ne spune ca:
Dragostea lui Dumnnezeu pentru noi ne ajuta sa intelegem ca suferinta din viata de aici este trecatoare dar,
îndurand-o , ajutati fiind de Dumnezeu, ne croieste drum spre viata de dincolo care poate fi iubire vesnica sau pedeapsa vesnica (in functie de alegerea noastra: libertatea presupune si responsabilitate). Si, de fapt, noi pentru asta ne rugam. Deci nu-i cerem lui Dumnezeu luarea Crucii; iL rugam sa ne ajute sa o putem duce, spunandu-I: Doamne, atat pot!
Deci: Dumnezeu a implinit rugaciunea Mantuitorului Hristos.
Si totusi, Mantuitorul Iisus Hrisos ajunge sa spuna, pe Cruce:"Dumnezeul, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?" Iar pe urma isi incredinteaza sufletul Tatalui Ceresc.
6. Si totusi, Mantuitorul Hristos era atat de speriat, trist, singur si parasit incat avea nevoie de ingeri sa-L intareasca in durerea Sa. <<Și S'a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și, îngenunchind, Se ruga zicând: „Părinte, de voiești, depărtează paharul acesta de la Mine... Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!“ Iar un înger din cer I s'a arătat și-L întărea. Și'n luptă cu moartea fiind, cu mai mare stăruință Se ruga. Și sudoarea Lui s'a făcut ca niște picături de sânge ce cădeau pe pământ.>> Luca 22, 41-46
Dumnezeu sa ne ajute sa-L iubim si sa-I indeplinim poruncile, fiecare dupa puterile lui. Sa-L rugam sa nu ne lase sa ratacim Calea.
Doamne ajuta!