View Single Post
  #187  
Vechi 15.01.2013, 11:18:32
celestial_pottery
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit exercitiu imaginatie

Catalin, Bogdan, Eugen,
Va propun urmatoarea situatie, deloc doar ipotetica: un monoteist strict, sa zicem un musulman, vine la voi, si va spune ca e hotarit sa devina crestin ortodox. Bun. Sunt convins ca oricare din voi ar fi un propovaduitor stralucit al credintei, cum v'ati aratat pe forum, chiar daca poate doar la nivel de mirean. L-ati converti, se boteaza, spovedeste, impartaseste, etc. Acum, omul afla de doctrina palamita, si cade in nedumerire (cum sincer sa fiu, am cazut si eu): de ce ar fi acele energii necreate indispensabile mintuirii/indumnezeirii? A vedea fizic Lumina Taborica este a iti impropria Harul, pina la consecinta suprema a theosis-ului? Are nevoie Cel ce este de entitati, angelice sau biologice, sau de energii de har, ca punti? Da, de la creearea Poporului Ales pina la Intrupare, Inviere si Inaltare, El a respectat toate profetiile. Si asta, pentru ca, asa cum spun evreii in Tanakh (sigur ati vazut expresia in Numeri, Regi, Cronici, etc.) "Viu este Domnul". Adica "Puternic este Domnul sa faca ce vrea". Respectul este o parte, de la sine inteleasa, a iubirii. Din iubire pentru noi a respectat toate acele profetii si legile fizice al lumii pe care a dat-o. Cit a fost pe Pamint, si intre Inviere si Inaltare, nu a dat de inteles ca ni S'ar comunica prin intermediari necreati. Avem Sfinta Comuniune. Adica pe El. Ce nevoie mai este de energii, pe care, cu toata sinceritatea si respectul pentru credinta ortodoxa, eu le percep, in urma argumentatiei aduse pina acum, ca un fel de "aschii de dumnezeire"? A avut nevoie El, pentru cele trei mari acte ale Sale: Creatia, Intruparea si Invierea, de ceva sau cineva? Era doar El cind a creat pe Fiintele Ceresti. Era doar El cind S-a intrupat, luind trup din Preasfinta Sa Maica. Din Intrupare a rezultat Euharistia. Mai luam altceva in afara de El, cind ne impartasim? Nu. Mai avem nevoie de altceva/altcineva? Nu. Daca il luam pe Dumnezeu in noi, si raminem in El, ca El sa ramina in noi, ce nevoie mai avem de lumini si energii? Intreb cu toata onestitatea unei nedumeriri sincere.
Reply With Quote