În prealabil postat de Mosh-Neagu

Imi amintesc cum, cu multi ani in urma, pe un alt forum unde nu se vorbea despre religie decat pe o sectiune speciala, am avut un conflict serios cu cineva care sustinea cam acelasi lucru ca si tine, si care, dand o cautare, l-am descoperit facand slalom pe multe alte forumuri, vorbind mereu si mereu despre acelasi lucru: Constantin cel Mare. Sa fie oare vorba tot de tine? Ar fi mare pacat, fiindca se pare ca te scutura rau obsesiile astea.
Constantin cel Mare nu este singurul care a ajuns sfant, dupa o viata nu tocmai curata. Daca vei cauta, vei fi surprins. Totul este sa gasesti in asta voia si lucrarea lui Dumnezeu, nu a vrajmasului. Pana la Constanin, crestinii erau masacrati si macelariti. Se adunau in locuri tainuite, unde incercau sa duca mai departe Cuvantul Evangheliei lui Hristos. Cu toate astea au fost sute de ani in care credinta in Mantuitorul Hristos insemna un act de mare curaj. Imparatul Constantin, in ciuda unei vieti asa cum spui tu, nu tocmai curate, a fost, atunci cand Dumnezeu a vrut, in locul potrivit si in momentul potrivit, pentru ridicarea crestinismului din opresiune si iesirea credintei in Hristos, la lumina zilei, in vazul tuturor. Ca Imparat, el era in masura sa spuna tuturor: "In Hristos sa credeti, fiindca El este Mantuitorul lumii, Cel ce S-a lasat rastignit pentru intregul neam omenesc!" Faptul ca a invins intr-un razboi ce parea fara nici o sansa, dar a crezut in semnul Crucii, nu cred ca este meritul lui, ci al Sfintei Treimi. Meritul lui acesta este: scoaterea la lumina a credintei crestine si stavilirea atrocitatilor impotriva unor oameni nevinovati! Daca tie ti se pare putin lucru, inseamna ca ceva nu-i chiar in regula "la mansarda"!...