Citat:
În prealabil postat de adam000
De ce spui razvratit? Pare mai degraba un act de dezinteres - atunci cand omul din cauza placerii are atentia spre patima, lucrul, activitatea care ii produce placere in loc sa aiba atentia, intreaga sa fiinta spre Dumnezeu. Asa omul in loc sa priveasca spre Dumnezeu, priveste spre patima sa. De ce ar fi asta razvratire (exceptand razvratirea ca fiind alegerea omului de a nu asculta de Dumezeu)?
Unde este nuanta de razvratire in chestia asta? Unde se termina dezinteresul si incepe razvratirea?
|
Doamne ajuta!
Eu consider ca dezinteresul este un caz particular al razvratirii.
Altfel spus, razvratirea poate incepe cu dezinteresul. Caderea si deznadejdea incep cu dezinteresul pentru cele sfinte (pentru Spovedanie, pentru Liturghie, pentru slujbe, pentru rugaciune etc.) Nu se numeste oare, asta, lepadare de Domnul?
Nu e musai sa arunci cu pietre, pentru a te arata razvratit fata de Dumnezeu. E suficient sa ridici din umeri, nepasator... Sau sa te speli pe maini la ceas de incercare. Sa te faci ca ploua si sa ramai inert ca o stana de piatra devitalizata, in loc sa te arunci imediat la Picioarele Domnului, cu cainta fierbinte...
Dumnezeu a lasat la alegerea omului doua pozitii, fiecare cu nesfarsite trepte si nuante: una e a trai in Dumnezeu (si se numeste Viata), alta e a trai fara Dumnezeu (si se numeste moarte). Pe a doua eu o numesc pozitie razvratita, de desconsiderare a Dragostei lui Dumnezeu. Razvratire care detine nesfarsite forme (in personajele lui Dostoievski, de pilda, gasim doar unele din aceste forme care sunt, potential, cam tot atatea cati oameni sunt pe lume; dupa cum si invers, stari si forme ale credintei sunt tot atatea cati oameni sunt pe lume).
Altminteri, din cate imi pare ca inteleg acum, tu avansezi o a treia ipostaza, intermediara: asazisa stare a dezinteresului, prin orientarea si fizarea atentiei inspre patimi si spre lepadarea de iubire... Dar aceasta stare cam cum este? Sa fie oare cu Dumnezeu? In Domnul? Sa fie nutrita de Duhul? Cand ma tin la patima, fie si doar gandind la ea, dand ei o anumita atentie: sunt oare in Har? Imi sunt inima si cugetul in Domnul?!....:)
Cred, asadar, ca nu pot exista 3 stari ale vietuirii omului, ci numai doua: cu sau fara Dumnezeu.
Nu poti fi si cu Domnul si fara Domnul, simultan. Sluga la doi stapani e imposibil...
Dupa cum, a nu fi nici sluga Mamonei si nici a Domnului, a fi "liber" de Dumnezeu si de Mamona e o cumplita iluzie si arata, de fapt, asezarea in nefiinta Mamonei...
Tocmai aceasta iluzie o traiesc din plin cei ce se considera atei, agnostici si mai stiu cum... Si toti cei ce pacatuim, exersind "libertatea", adica nesupunerea fata de Legea Vietii din noi, in fapt.
Viata noastra pamanteana nu poate fi nici o clipa in pozitie neutra; nu putem fi, cum ar fi confortabil pentru pamantul din noi, nici cu Domnul nici cu dracu. Ne convine sau nu, cand suntem cu dracu nu suntem cu Domnul, iar cand suntem in Dumnezeu se cheama ca am rupt-o cu dracii, fiind paziti si ocrotiti si insufletiti de El, Mantuitorul sufletelor noastre.
Tertum non datur...
Asa am inteles eu, sper ca gandul meu nu iti da acum prea mari batai de cap...:)
Slava lui Dumnezeu petru toate!