Citat:
În prealabil postat de Catalin Radu
Aud mereu la orice biserica (indiferent care este) ca ea este cea adevarata. O prostie. Asa zic catolicii, ortodocsii, martorii lui Iehova, penticostalii, babtistii, pocaitii, etc, etc. Nu exista o biserica adevarata. Am vazut ca Biblia este gresit tradusa pe alocuri, in toate confesiunile. Acum 2 mii de ani a fost Biserica lui Cristos probovaduita de apostolii care au fost martori al invierii fiului Lui Dumnezeu, care cu adevarat era prima biserica autentica. Azi confesiunile au propriile reguli crestine si chiar traditii si obiceiuri omenesti, in care se indeparteaza de Biblie care este radacina bisericii in general. Eu sunt botezat ortodox, dar sunt dezamagit de invataturile ortodoxiei care in loc sa aduca cuvantul Lui Dumnezeu in integritatea lui asa cum este scris in Sfanta Scriptura, este pur si simplu lalait si mormait in biserici in asa zis slujbe. Sa-mi fie iertat gandul, dar este un adevar. In Biblie se spune sa nu te inchini sau sa te rogi icoanelor, dar ortodocsi si catolicii tolereaza astfel de practici de idolatrie asupra unui lucru sau obiet facut de mana omului. Religia trebuie sa fie unica. Eu cred unirea confesiunilor in Biserica Unita la care doctrina crestina autentica sa fie regula si stil de viata.
|
Diferenta dintre icoana si idol in perspectiva biblica- cititi acest studiu care cred ca va va mai lumina
http://www.teologie.net/data/pdf/PP-...dol-biblie.pdf
"Scriptura Vechiului Testament interzice totuși reprezentarea lui
Dumnezeu și ne spune și de ce: „Țineți dar bine minte că în ziua aceea, când
Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ați văzut nici un chip.
Să nu greșiți dar și să nu vă faceți chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care
să înfățișeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau
închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se
târăște pe pământ, sau închipuirea vreunui pește din apă, de sub pământ; sau, privind la cer și văzând soarele, luna, stelele și toată oștirea cerului, să nu te lași amăgit ca să
te închini lor, nici să le slujești, pentru că Domnul Dumnezeul tău le-a lăsat pentru
toate popoarele de sub cer” (Deuteronom 4:15-19). Deci pentru că Dumnezeu nu
fusese văzut, evreii nu aveau voie să-L reprezinte în vreun fel, mai ales după
obiceiul păgânilor, care reprezentau divinitățile prin diferite creaturi.
Dumnezeul evreilor este Creatorul cerului și al pământului și nu poate fi
reprezentat ca o creatură. Totul este clar.
Dar oare în Noul Testament s-a
schimbat ceva? Evanghelia după Ioan (cap. 1: 18) spune „Pe Dumnezeu nimeni
nu L-a văzut vreodată” – ceea ce este adevărat, numai că Scriptura, contrar
practicii sectare, nu se oprește aici, ci spune în același verset: „Fiul cel UnulNăscut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” În aceeași Evanghelie
(Ioan 12:45) Însuși Hristos dezvăluie această învățătură spunând: „Cel ce Mă
vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. Deci odată cu întruparea Fiului
lui Dumnezeu care S-a făcut văzut și pipăit (cf. I Ioan 1:1-3), cel puțin unul din
Ipostasele divine poate fi reprezentat, pentru că a fost văzut, iar această
reprezentare se numește „icoană”. Înțelesul ei este total diferit de cel de „idol”
sau „chip cioplit”, iar argumentul central al posibilității redării iconice este cel
enunțat de Ioan Teologul: „În aceasta să cunoașteți duhul lui Dumnezeu : orice duh
care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Și orice duh,
care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui
antihrist, despre care ați auzit că vine și acum este chiar în lume”(I Ioan 4:2-3), iar la
sfârșitul Epistolei tot Sfântul Ioan spune: „Știm iarăși că Fiul lui Dumnezeu a
venit și ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaștem pe Dumnezeul cel adevărat ; și noi
suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este
adevăratul Dumnezeu și viața de veci. Fiilor, păziți-vă de idoli” (I Ioan 5:21-22). De
aici se vede clar că Fiul lui Dumnezeu întrupat – Hristos: Dumnezeu și Omul poate fi pictat, iar o eventuală reprezentare a Lui nu poate fi considerată idol.
Idoli sunt zeitățile păgâne care ne abat de la credința în Dumnezeu cel
adevărat.
Iar acum să vedem ce spune Biblia despre icoană.
În primul rând dorim să înlăturăm fobia sectară față de cuvântul „icoană”,
întâlnit de mai multe ori în Sfânta Scriptură, și care înseamnă „chip”. Trebuie
să mai precizăm că pentru noțiunea generală de „imagine” limba greacă
folosește și alți termeni precum: εἶδος, σχῆμα, χαρακτήρ, τύπος, μορφή,
ἄγαλμα și chiar γραφή (folosit în I/III Regi 6:29), dar termenul εἰκών este în
mod deosebit preferat pentru a reda ideea de imagine sacră sau sacralizată,
care nu se referă la o realitate finită (deși Biblia folosește uneori acest termen și
cu referire la realități obișnuite). Vom reda două din cele mai importante texte
care folosesc acest termen, pentru a înțelege sensul lui și de ce Biserica l-a ales
anume pe acesta pentru a desemna imaginea Fiului lui Dumnezeu făcut Om.
- Facere 1:26
Și a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să
stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se
târăsc pe pământ și tot pământul!"
Καὶ εἶπεν ὁ Θεός· ποιήσωμεν ἄνθρωπον κατ’ εἰκόνα (~l,c, [șelem])
ἡμετέραν καὶ καθ’ ὁμοίωσιν, καὶ ἀρχέτωσαν τῶν ἰχθύων τῆς θαλάσσης καὶ
τῶν πετεινῶν τοῦ οὐρανοῦ καὶ τῶν κτηνῶν καὶ πάσης τῆς γῆς καὶ πάντων
τῶν ἑρπετῶν τῶν ἑρπόντων ἐπὶ γῆς γῆς.
Altfel spus, noi suntem icoană a lui Dumnezeu
, iar despre sensurile și
implicațiile teologice ale acestui fapt nu-i momentul să vorbim, dar ele sunt
cele mai profunde posibile.
Coloseni 1:15
Acesta [Fiul] este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât
toată făptura.
Ὅς ἐστιν εἰκὼν τοῦ Θεοῦ τοῦ ἀοράτου, πρωτότοκος πάσης κτίσεως.
Deci Fiul lui Dumnezeu, nevăzut până la întrupare, dar văzut după aceea,
este icoana lui Dumnezeu (Tatăl) Cel nevăzut. Văzându-L pe Hristos pictat îl
vedem pe Tatăl, așa cum Însuși Domnul i-a spus lui Filip, precizând că nu este
altă modalitate de a-L vedea pe Tatăl decât prin Fiul (Ioan 14:9). Atunci de
unde fobia sectară față de cuvântul icoană? Nu găsim decât două explicații:
necunoașterea sau reaua voință (eretică)!
Desigur textele biblice care conțin termenii vizați nu se limitează la cele
date de noi, dar am vrut să demonstrăm terminologic că „icoana” și „idolul /
chipul cioplit”, chiar și din perspectivă biblică, nu sunt același lucru, iar cei
care încearcă să demonstreze contrariul nu fac decât să speculeze în gol și încă
pe baza unor traduceri proaste a textelor biblice. " Ieromonah Petru Pruteanu
Va rog citit studiul , este foarte interesant, explicit si logic