Citat:
În prealabil postat de adam000
Eu ma refeream la intentionalitate, nu la departarea de Dumnezeu.
Dpdv al departarii, fie ca e vorba de razvratire, fie de dezinteres, tot departare este (asa cum spui si tu - sint stari in care nu esti cu Dumnezeu). Esti deja cazut, indiferent ca te afli in dezinteres sau razvratire.
Insa dpdv al intentionalitatii, ma intreb insa daca nu cumva dezinteresul (abaterea/fugirea atentiei spre altceva - de ex spre o patima, spre ceva ce produce placere imediata, etc) are totusi o nuanta de "fara de voie" (lipsa unei intentionalitati rele/contrare fata de Dumnezeu sau chiar intentionalitate buna, spre Dumnezeu dublata de neputiinta neconstientizata), in timp ce razvratirea sugereaza o intentie potrivnica Lui Dumnezeu, o nuanta de "na, ca eu fac pe dos!" (desi si in aceasta priviinta poate fi razvratirea inconstienta si nu neaparat rau intentionata a unui copil, sau razvratirea f rau intentionata si constienta a unui adult)
|
Sunt de acord ca putem sesiza o serie de nuante distinctive intre cele doua ipostaze, daca facem o analiza detaliata, psihologica. Sunt diferente de grad, daca voim.
Totusi, cum am subliniat deja deseori, psihologia ramane cam pe langa drum cand e vorba de miezul celor duhovnicesti: cu sau fara intentie, pacatul tot pacat ramane. Ca am vrut-o sau ca n-am bagat de seama (distinctie psihologica), se intampla ca tot afara de Duhul , de Imparatie ma aflu... Psihologic poate fi o distinctie colosala, duhovniceste diferenta imi pare cvasi-nula.
In acest caz, la ce bun toata distinctia? Poate doar ca scuza... (vai!)
Omeneste e de inteles diferenta, desigur. Totusi, precum cred, ceea ce ramane decisiv pentru fiintarea noastra este starea inimii si orientarea profunda a mintii: cu Dumnezeu sau fara. Iar aceasta ultima ipostaza eu o consider caz particular al razvratirii. Din clipa cand am primit Botezul si am auzit de Hristos nu mai am intelegere pentru "uitarea" Domnului. Pot fi scuzat ca am lasat deschisa usa la frigider si ca s-a scurs apa pe gresie de a umplut tot holul. Dar ca am uitat de Dumnezeu, ce sa fie oare decat autosabotare adinca a inimii si intoarcere cu spatele (mintii) la Domnul? Cum sa uite omul de El? Afara doar de cazul cand a fost cu totul intors catre altcineva, catre lumescul pamantului trecator.
Iar asta nu-i decat refuz, orice s-ar zice. Iar refuzul Dragostei lui Dumnezeu eu o consider razvratire. A refuza pe Dumnezeu (din neatentie sau alte preocupari captivante?) este act suicidar absolut. Zvarlire de la sine cadere in viata si moarte, zvarlire din Viata Vesnica. (si nu-i acest refuz razvratire, cata vreme Domnul ne vrea vii, in veci, in Imparatia Lui?)
Cred ca aici ne poticnim noi, in general, in consideratiunile despre starea noastra cazuta: o tot dam psihologiceste cu argumente care tin de relatia de la persoana la persoana dar care nu au aceeasi relevanta in relatia Persoanei divine cu persoana umana... Confundam planurile, operind reductionist intr-un plan cu elemente care tin de alt plan.
Intr-un fel, se pare ca ne inchipuim pe Domnul mult-prea-om... Il tragem cu mintea noastra spre conditia noastra. Or, El ne trage in Sus, catre si in El, spre/in Vesnicia Lui. Noi vrem cu El o relatie de-a noastra, interpersonala, El ne ofera o Alta Relatie, mijlocita, sfintita, plinita de El. Noi vrem ca El sa fie de-al nostru, Voia Lui ne doreste de-ai Lui (fii ai Imparatiei). Noi Il tragem in timp, EL ne voieste in Vesnicie, inca din lucrarea noastra in timp.
Cand suntem remorcati de har, de pilda cand avem strafulgerarea ticalosiei si nimicniciei noastre in raport cu El, toate aceste consideratii mangaietoare lumeste (bune pentru confortul nostru psihologic) dispar cu desavarsire. Constiinta pacatului este uneori atat de crunta pentru omul care suntem, incat, daca nu ar fi Mila Lui sa ne tina, probabil ca ne-am pierde cu totul de groaza in fata evidentei starii noastre.
Uite un scenariu cosmaresc pentru mine (care ilustreaza o pozitie razvratita, o ruptura totala de Dumnezeu, o cadere in psihologia si justitia omeneasca, un caz strigator al impietririi si mandriei): Doamne, intelege-ma Te rog, eu nu am fost un razvratit, dupa cum bine stii. Nu Te-am dezaprobat, hulit, nu m-am opus intentionat Voii Tale. Eu doar am fost un pic cam ocupat, preocupat cu diverse treburi importante. In fine, cam neglijent am fost, am avut anumite treburi de facut, am cam fost luat de probleme, de griji, de niscaiva pasiuni, de cateva nevinovate iubiri, de oarecari treburi cu sanatatea, politica, banii... Nu am avut interes pentru toate ale Tale ci, intelege-ma Te rog, om fiind eu am avut interes pentru toate ale mele, cele omenesti. Ca de eram pom, as fi avut desigur (logic, nu?) interes pentru cele arboricesti...
E drept ca in vremea asta de nevinovat dezinteres fata de Tine si de Grija Ta pentru noi, eu m-am bagat in alte "echipe" si "tovarasii", mi-am cam vazut de toate ale mele, ale carnii/trupului, in fond. Dar ce puteam face? Sunt atatea atractii, seductii si presiuni pe lumea asta, vremurile sunt grele, sunt si bolnavior si cam singurel si cam nelinistit si iata, ma cam apropii de batranete... Unii au multe, unii sunt asa si pe dincolo... iar eu nimica.
Si apoi, cam cu ce Ti-am gresit eu? Ca doar nu am omorat pe nimeni... Eu chiar si gazele si paianjenii le feresc de moarte... Ba, uneori chiar si pe oameni ii feresc de rele...
Asa incat, vezi bine Doamne, am o singura mica vina: am fost doar dezinteresat de Tine si de Voia Ta Izbavitoare de boala si moartea din noi... Doar atat, sper ca ma intelegi...
Cam la asta s-ar rezuma, daca dam apa la moara justificarilor si altor demersuri de autosabotare, toata "nevinovatia" lipsei de interes a omului fata de Mana intinsa de Dumnezeu. (Si, vai, adeseori nu-i prea departe de starea fiintarii mele, vai!)
Concluzia mea: razvratirea omului fata de Domnul nu se incurca in criteriul psihologic si juridic al intentionalitatii. Pacatul ramane pacat, moartea ramane moarte.
Domnul sa ne ocroteasca!
Domnul sa ne ajute sa ne eliberam de lacomie: de lacomia de avere, de placere, de putere si de alte lacomii care ne tin captivi in
petrecerea noastra egoista, trupeasca.