Citat:
În prealabil postat de rednicgeorge
Lipsirea unuia de celălalt 1) să fie cu bună învoială, ambii să fie de acord; 2) să fie limitată din punct de vedere temporar, sau să fie limitată la un anumit moment sau eveniment însă timpul sau ocazia să fie stabilită de comun acord; 3) are ca scop îndeletnicirea cu rugăciunea (și cu postul).
|
Actele omenesti, alegerile si toate demersurile noastre voluntare sunt orientate si fundamentate de un scop. Omul nazuieste sa atinga o tinta, mai mult sau mai putin constient.
S-a facut mare tamtam in ultimul secol in jurul problemei motivatiei, insa, gandindu-se asa pe firul axei motivatie-scop nu s-a bagat de seama ca acest mod de concepere a vietii omenesti este nu doar liniar ci si artificial si gaunos.
Toti oamenii, conform invataturii care pune ca baza a vetii motivatia, toti oamenii ar pieri si si-ar deteriora activitatea daca nu ar avea acest motor al nevoilor (biologice, sociale etc., precum spune Maslow si echipa de umanisti).
Ceea ce se omite insa aici e ca oamenii actioneaza deseori impotriva motivelor proprii si ca sunt trecuti peste privatiuni extraordinar de mari de dorul dupa scop, ca sa zic asa...
Un astfel de scop este, pentru crestin, intrarea in Imparatie.
Forta de atractie a acestui scop este atat de mare incat omul crestin, daca e sa cercetam tarimurile frustrarii, bate absolut toate recordurile in materie de toleranta la frustrare.
Scopul comun al sotilor: indeletnicirea cu postul si cu rugaciunea... De unde, fireste, decurge si abstinenta.
Nimic mai aberant pentru omul obisnuit. Nimic mai firesc, mai omenesc, mai plin de sens pentru omul crestin.
Consider ca abtinerea de la relatiile sexuale intre soti este ca si abtinerea de la hrana: fie trufie, fie prostie, fie conduita necesara in plan medical etc. In orice caz, afacere omeneasca, mai mult sau mai putin arbitrara. Tine de o patologie mai mult sau mai putin evidenta.
Abtinerea, insa, la toate cele omenesti (hrana, sex, alte placeri/activitati recompensatorii)
care decurge din rugaciune si viata de evlavie, din cufundarea omului in tarimul intalnirilor cu Dumnezeu este pur si simplu legica. Este o lege tare, pusa de Dumnezeu in om, lege care ne alcatuieste fiinta si viata.
Cine se indeletniceste cu postul si cu rugaciunea stie bine ca, fara sa fie nevoie ca altcineva sa ii atraga atentia sau sa ii aduca aminte, simte singur nevoia unei concentrari aparte asupra duhului care ne leaga de Hristos. Nu ai nevoie de nici o interdictie si de nici o justificare sau intemeiere cognitiva pentru a te tine departe de relatiile trupesti cu sotul/sotia atunci cand traiesti in biserica dinlauntrul rugaciunii. Toate decurg de la sine, fara a mai fi nevoie de infranare.
Dar unde nu e rugaciune, unde omul nu simte binefacerile vietii centrate pe pocainta... acolo toate sunt chinuite, totul e presarat cu razvratire, totul e chin si frustrare si, vai, dupa vreme de postire cu forta si scrisnind din dinti (eventual cu fariseica laudarosenie de sine), vine uraganul sporit al tuturor formelor de nebunie. Si taraboiul o ia de la capat...
Scopul numit rugaciune si post (tinere la pocainta, intru Hristos) aduce ca rod firesc lasarea vietii sexuale pe plan secund sau mai departe, inca, spre nimicuri....
Si toate sub randuiala Bisericii milenare, intrucat omul poate incepe bine acest demers al pocaintei insa faptura noastra e complicata si vulnerabila si multi lupi sunt gata la orice pas sa isi infiga coltii in oitele ratacite de turma...