O femeie avea un sot care cazuse în patima betiei. Îi era din ce în ce mai greu sa îl rabde, dar îl rabda. Chiar daca uneori simtea ca nu mai are nici un pic de dragoste pentru el, ea avea grija de el pe cât putea. Odata, într-o toamna, când începusera ploile, ea i-a cumparat o pelerina noua. Dar, dupa câteva seri, el a venit acasa fara pelerina. O daduse pe doua sticle de votca. Cum a intrat în casa, a început sa înjure.
Pe femeie au napadit-o lacrimile. Se ruga plângând:
- Doamne, ajuta-ma, ca nu mai pot! Pâna când o sa îl mai rabd? Pâna când o sa mai suport înjuraturile lui? Oare mai are rost sa stau lânga el? Ajuta-ma, Doamne, ca nu mai pot!
Noaptea, femeia L-a visat pe Hristos, Care se înfasurase în pelerina pe care betivul o vânduse. Hristos i-a spus:
- Nu plânge, femeie, ca orice faci spre binele sotului tau, pentru Mine faci. Nu voi trece cu vederea nici cea mai mica jertfa a ta!
Trezindu-se din somn, femeia s-a dus la parintele ei duhovnic, sa îl întrebe daca visul ei fusese de la Dumnezeu, de la fire sau de la diavol.
- De la Dumnezeu a fost, soro. Hristos vrea sa îti dea putere sa duci aceasta cruce grea. Sa nu micsorezi eforturile pe care le faci pentru a-l ajuta pe sotul tau sa revina pe drumul cel bun. Si, chiar daca el se poarta urât cu tine, tu poarta-te frumos cu el. Oricum ar fi, e barbatul tau. Si sa nu te mândresti ca ai avut acest semn dumnezeiesc. Ca prin mândrie Îl pierzi pe Hristos, si pierzi mântuirea. Si ce folos ca L-ai vazut în vis, daca nu Îl vei vedea pe lumea cealalta, unde Îl vad toti credinciosii care se desfateaza de bucuriile ceresti????