Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
"În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-Ți milă de noi! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!"
Luca 17, 12-19
|
Dumnezeu nu are nevoie de recunoștința noastră, nici de rugăciunile noastre. Dar Domnul, care spune: știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El (Matei 6, 8 ) îndeamnă totodată pe oameni să se roage totdeauna și să nu-și piardă nădejdea (Luca 18, 1). Dumnezeu nu are trebuință de rugăciunile noastre, ci totuși ni le cere. Nu are trebuință de mulțumirea noastră, dar ne-o cere – iar mulțumirea nu e altceva decât tot rugăciune, rugăciune de mulțumire.
În vremea aceea, Iisus intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși care stăteau departe, și care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, învățătorule, fie-Ți milă de noi! Erau zece leproși. Cumplit lucru este să vezi și numai unul, dar zece! Un trup acoperit din cap până-n picioare cu pete albe si plăgi care ard ca focul. Un trup care pu*trezește de viu, un trup în care e mai mult mâzgă decât sânge. Un trup care duhnește și pe dinăuntru și pe dinafară. Așa este un lepros. Iar când lepra ajunge la nas, la gură, la ochi, închipuiți-vă ce aer respiră, ce mâncare mănâncă, ce lume vede unul ca acesta?
Legea lui Moise oprea cu strășnicie pe leproși să aibă legături cu ceilalți oameni. La fel este și astăzi în locurile unde sunt leproși. Ca să împiedice pe oricine s-ar fi putut apropia de el, leprosul trebuia să strige de departe: „Necurat! Necurat!” Așa se arată, cuvânt cu cuvânt, în Lege: Leprosul cel ce are această boală, să fie cu hainele sfâșiate, cu capul descoperit, învelit până la buze, si să strige mereu, necurat! Necurat! (Levitic 13, 45). Hainele sfâșiate – ca să se vadă lepra; capul descoperit – tot ca să se vadă că e lepros, pentru ca leproșilor le cădea părul; cu gura acoperită – de asemenea m semn de recunoaștere; și mai presus de toate, strigătul: necurat! Necurat! Leproșii erau alungați din cetăți si sate și duceau o viață mai prejos de a fiarelor; pretutindeni erau goniți, disprețuiți, uitaiți. Necurat este, scrie în Lege, și să trăiască singuratic și afară din tabăra să fie locuința lui (Levitic 13, 46). Erau ca și morți pentru oameni, deși starea lor era mai rea decât moartea.
Iisus Domnul, Izvorul înfloririi, al frumuseții și al puterii, trecea într-o zi pe lângă aceste zece rămășițe de viață zdrențuite și rău mirositoare. Când au descoperit că este El, leproșii de departe au ridicat glasul si au zis: Iisuse, învățătorule, fie-Ți milă de noi! Dar și-or fi dat seama nefericiții aceștia de puterea lui Iisus? Trebuie sa le fi ajuns si lor la urechi faima acestui lucru cu totul nou pe lume, care le-a trezit luarea-aminte.
Căci nimic altceva nu-i mișcă pe ei, nici schimbarea stăpânirilor, nici războaiele între neamuri, nici înălțarea și căderea orașelor, nici serbările, nici pojarurile, nici cutremurele, învesmântați în putreziciune, n-aveau în minte decât a lor nefericire, si poate doar pe Cel ce putea să-i dezbrace de haina stricăciunii si să-i îmbrace în sănătate. Auzind faima de mare tă*măduitor a lui lisus, desigur vor fi aflat si despre vindecările de lepră săvârșite de El (Luca 5,12-13).
Trebuie să fi tânjit de multă vreme după fericita întâlnire cu Hristos. Îl așteptau undeva, la marginile câmpiei galileene, acolo unde drumul începe să urce spre colinele Samariei. Iisus trecea în drum spre Ierusalim. Iată, bătea ceasul fericit al întâlnirii, si nu din întâmplare, ci din iconomia lui Dumnezeu. Iisuse, învățatorule, fie-Ți milă de noi! au strigat ei într-un glas, văzându-L că se apropie împreună cu ucenicii. De ce I-au zis: învățatorule? Pentru că acest cuvânt plin de înțelesuri înseamnă nu numai cineva care dă învățătură, ci un îndrumător, unul care călăuzește prin cuvânt si prin faptă pe calea mântuirii. De ce atunci nu-L numesc: „Doamne“? Pentru că ei nu știu încă cine este Hristos.
Iisuse, învățatorule, fie-Ți milă de noi! au strigat ei cu glas mare. Și văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă si vă arătați preoților. Dar ducându-*se ei, s-au curățat. Curățând altădată lepra, Domnul Si-a întins mâ*na si l-a atins pe lepros, spunând: Fii curățat! Si îndată s-a dus lepra de pe el (Luca 5,13). În împrejurarea de față însă, nu numai că nu S-a atins de leproși, dar nici măcar nu era aproape de ei, pentru că, ni se spune, stăteau departe. Domnul, așadar, le-a vorbit de departe.
Cititi va rog mai departe :
http://www.calauzaortodoxa.ro/dumini...or-10-leprosi/